Numărul beneficiarilor de ajutoare băneşti pentru încălzirea locuinţei cu lemne a scăzut în judeţul Vaslui, la începutul acestui sezon rece, cu 70% faţă de iarna trecută, din cauza înăspririi condiţiilor de acordare a acestor drepturi şi mărirea de zece ori a amenzilor pentru declaraţii mincinoase, informează Mediafax.
Potrivit datelor centralizate de către Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) Vaslui de la cele 86 de primării din judeţ, numărul total al cererilor de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne, aferent lunii noiembrie, se ridică la 25.480 de solicitări, faţă de 82.000 de cereri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Conducerea AJPS Vaslui crede că această reducere vine odată cu înăsprirea condiţiilor de acordare a acestor ajutoare şi, mai ales, cu majorarea de zece ori a cuantumului amenzii atât pentru primari, cât şi pentru beneficiarii sprijinului financiar dat de stat în cazul declaraţiilor mincinoase.
„Din acest sezon rece, cererea de acordare a acestor ajutoare trebuie însoţită şi de documente justificative, cu numărul exact de membri ai familiei şi cu actele de proprietate ale locuinţei. Mulţi nu deţin aceste acte de proprietate şi de aceea nu se încadrează în noile condiţii impuse de legiuitor. În plus, cuantumul amenzilor atât pentru primari, cât şi pentru beneficiari s-a mărit de la 1.000 la 10.000 de lei în ceea ce priveşte declaraţiile incorecte, ceea ce face ca autorităţile să fie mult mai vigilente atunci când aprobă dosarele”, a declarat, miercuri, Harlambie Voicu, directorul AJPS Vaslui.
Potrivit situaţiei centralizate de AJPS Vaslui, cei mai mulţi beneficiari de ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu lemne sunt în municipiului Huşi, cu 1.425 de familii sau persoane singure, şi în municipiul Vaslui, cu 1.098 cereri aprobate.