30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialVânt puternic în Bucureşti: Copaci căzuţi peste maşini şi acoperişuri smulse

Vânt puternic în Bucureşti: Copaci căzuţi peste maşini şi acoperişuri smulse

Vântul puternic din Capitală a mai rupt un copac, pe strada Apolodor. Pomul a fost aruncat peste două autoturisme parcate în apropiere. Strada Bulgarus a fost inundată. Două autospeciale ale pompierilor încearcă să extragă apa de pe carosabil.

De altfel, în ultimele două zile, în Capitală, peste 180 de copaci au fost smulşi din rădăcină sau rupţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, din  30 septembrie, ora 5.00, până la 2 octombrie ora 4.00, au pompierii au fost la 225 de intervenţii.

Astfel, vântul a smuls 15 acoperişuri şi a trântit nouă panouri publicitare şi trei stâlpi. Aproximativ 180 de copaci au fost smulşi sau rupţi de rafalele de vânt. Trei persoane au fost rănite, lovite de copaci sau elemente smulse de pe clădiri.

De asemenea, mai multe străzi au fost inundate şi zeci de maşini au fost avariate.

Cele mai citite

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...
Ultima oră
Pe aceeași temă