Ultimele mele articole de opinie în care am afirmat – și voi continua să o fac! – că vaccinarea este firească și că este de neînțeles atitudinea celor care se opun vaccinării, cum de neînțeles este și dimensiunea publică mare a declarațiilor antivaccinare, au stârnit multe comentarii. De la cititori care pun la îndoială buna-credință a medicului, până la comentarii demne de Evul Mediu – le-am văzut pe toate!
Accept, desigur, faptul că există un interes deosebit pentru acest subiect, mai ales în condițiile în care epidemia de rujeolă face victime în rândul copiilor. Interesul este amplificat de Legea vaccinării, aflată în dezbatere publică, dar și de situația stocurilor de vaccin, o problemă gravă, care a cunoscut, deocamdată, doar rezolvări parțiale. De ce s-a ajuns la o astfel de situație? Este o întrebare la care doar autoritățile competente pot răspunde și vor trebui să răspundă, pentru că nu este permisă defilarea niciunui ministru, din nicio guvernare, printre copiii bolnavi de rujeolă.
Până la rezolvarea – sper, cât mai grabnică – a situației în care ne aflăm și până la adoptarea Legii vaccinării în cea mai eficientă și coerentă formă a acesteia, fără să vreau să stârnesc noi polemici cu „opiniști“ neavizați, vreau să fac o serie de precizări.
Unu. Privirea asupra vaccinării poate să fie democratică, dar schema de vaccinare excede ceea ce unii dintre noi sunt dispuși să înțeleagă și să accepte prin cuvântul „democrație“. Altfel spus, decizia de a nu îți vaccina copilul nu are consecințe doar asupra copilului tău. Un copil nevaccinat este o potențială victimă a unei boli contagioase care poate fi transmisă celor din jur, la rândul lor nevaccinați sau aflați în perioada în care vaccinul făcut recent nu a construit „rețeaua“ de apărare a organismului. Prin urmare, dacă decizia personală este să nu îți vaccinezi copilul, nu poți cere comunității (grădiniță, școală, club sportiv sau artistic) să-l accepte în interiorul acesteia.
Doi. Chestiunea drepturilor omului funcționează în aceeași paradigmă ca aceea descrisă mai sus. Tu poți refuza vaccinul pentru tine sau pentru copiii tăi, dar nu poți refuza dreptul celorlalți la sănătate. Oare ce s-ar întâmpla dacă părintele unui copil nevaccinat ar fi pus în situația de a da explicații unui părinte care și-a vaccinat copilul, iar acesta din urmă refuză să își lase copilul vaccinat să se apropie de celălalt? Nici nu vreau să mă gândesc.
Trei. Toate țările civilizate din lume au programe de vaccinare. Toate școlile și grădinițele din lumea civilizată solicită certificatul medical și „foaia“ de vaccinuri ca să înscrie copiii. Mentalitatea părinților care refuză vaccinarea copiilor lor îi poate condamna la izolare, deci „apartheid!“. Poate fanilor antivaxxeri (sub acest nume le place să se afișeze public) acest argument li se pare „subțire“.
Nu este deloc așa. Copiii nu au discernământ, au încredere în părinții lor, iar posibila suferință fizică sau emoțională nu este a părinților.
Patru. Dincolo de bolile umane eradicate datorită vaccinurilor și de protecția pe care serurile acestea o asigură oamenilor, trebuie spus că și animalele se vaccinează. Vaccinul antirabic se aplică și animalelor domestice, și viețuitoarelor sălbatice din zonele declarate „focar de rabie“. Iar lista de vaccinuri din carnetul de sănătate al cățelului sau pisicii este și aceasta consistentă.
Cei care au călătorit peste hotare cu animăluțul de companie știu foarte bine că trecerea oricărei granițe este condiționată de carnetul de sănătate vizat la zi. Un sistem bine pus la punct, care limitează la maximum pericolul îmbolnăvirilor acestor prieteni ai omului.
Cinci. Politicile de sănătate sunt responsabilitatea celor care conduc societățile. Ei bine, în țările despre care spuneam că sunt civilizate și în care conducătorii de stat și parlamentarii sunt aleși democratic există legi care obligă părinții să își vaccineze copiii. Italia sau Germania sunt două exemple de astfel de țări occidentale.
În Italia, legiuitorul a stabilit acum câteva săptămâni acest lucru pentru simplul motiv că și acolo este epidemie de rujeolă! Faptul că în România este în curs de dezbatere o Lege a vaccinării arată două probleme: una legată de refuzul oamenilor de a se vaccina (ei sau copiii lor), iar cealaltă de gravitatea consecințelor acestui refuz.
Închei aici această pledoarie provaccinare, convins de faptul că românii sunt conștienți de importanța vaccinării în menținerea sănătății. De altfel, un sondaj IRES realizat în urmă cu două luni constata că 87% din respondenți consideră că „beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile reacțiilor adverse“. Cu o campanie de informare bine pusă la punct, cu vaccinuri suficiente, cu o Lege a vaccinării care să acopere toate problematicile acestui proces ne vom vindeca și de epidemiile trupului, și de cele ale minții. Dragi români, suntem în secolul XXI, suntem europeni și suntem civilizați!
