0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialVacanţă de foc în New Mexico

Vacanţă de foc în New Mexico

Ninge cu cenuşă fină şi ace de pin carbonizate în oraşul Los Alamos din statul american New Mexico. Când le striveşti, acele se transformă într-o dâră neagră de pulbere pe care rafalele de vânt fierbinte o şterg repede, parcă într-o încercare de a reveni la normal. Afară se întunecă deşi e doar ora 16.30. Din norii de fum ce acoperă cerul, soarele se întrevede ca un disc roşu, mat.

Tocmai ne-am întors la Los Alamos după o excursie prin canioanele Vestului Sălbatic pe care am încheiat-o apoteotic în Monument Valley, cea mai mare rezervaţie a indienilor Navajo, unde se filmau westernurile cu John Wayne şi seria Indiana Jones. Decorul deşertic de la graniţa dintre Arizona şi Utah e desprins dintr-o altă lume. Soarele incandescent, năucitor, pe care doar noi, turiştii, ne încumetam să-l înfruntăm, se domolea numai la apus, îmbrăcând stâncile în aur roşu lichefiat. În loc să răcorească, vântul puternic biciuia orice făptură cu mii de ace de nisip. Triumful mineralului şi al focului solar asupra vieţii.

Pe drum spre Los Alamos, la amiază a apărut un nor straniu alb-roşiatic ce creştea rapid. Dar nu era nor de ploaie, ci fumul unui incendiu declanşat în pădurile generoase din Munţii Jemez pe care îi traversam pe şosea. Ajunşi la un baraj de poliţie, ni s-a ordonat să ne întoarcem şi să folosim o rută ocolitoare pentru a ajunge în oraş. Eram la nici 6 km distanţă de incendiu. De pe autostradă am urmărit cu stupoare extinderea focului. Din cauza arşiţei, flăcările se propagau violent în pădurea de pin. Fumul devenise greu, cenuşiu.

E duminică după-amiază şi în Los Alamos miroase a hârtie arsă cu lupa. Valizele sunt făcute, baxurile cu apă sunt în portbagaj, radioul transmite din sfert în sfert de oră date despre evoluţia incendiului Las Conchas. La benzinărie e coadă. La radio, muzica relaxantă de jazz nu prevesteşte nimic bun. Orizontul arde.

Ne pregătim de evacuare. Oamenii afişează un calm olimpian, cu toate că suprafaţa afectată de incendiu a crescut exponenţial de la ora 13.00, în pofida eforturilor pompierilor şi ale echipajelor de intervenţie mobilizate imediat. La ora 14.00 ardeau 40 de hectare de pădure. La 15.30, ardeau 162 ha. La 17.00, focul se extinsese pe 1416 ha. Seara, la orele 19.00, incendiul acoperea 24 km2 şi se afla la 20 km de oraş. Deşi focul apocalipsei se poartă pe deasupra noastră, localnicii îşi văd nepăsători de treburi. Vis-à-vis un tip udă florile din curte. Pe stradă doi tineri trec, mână în mână, plimbând doi căţei. Ăştia au înnebunit cu toţii?!

La radio, o voce feminină neliniştitor de calmă anunţă că autorităţile recomandă eva¬cua¬rea voluntară. Pe site-ul statului New Mexico aflăm că flăcările au un kilometru înălţime. Vâlvătaia proiectează în aer sfere de foc pe care vântul le poartă pe mari distanţe, multiplicând focarele de incendiu. Focul a traversat chiar şi un râu. Pompierii luptă împotriva focului cu foc, creând bariere, zone pârjolite în care incendiul să moară pentru că nu mai are ce devora.

Vântul aduce cu el rămăşiţele carbonizate ale pădurii pline de viaţă prin care am trecut cu doar câteva ore în urmă şi din care acum nu a mai rămas nimic. Mă iertaţi, dar vă părăsesc: am un incendiu din care trebuie să scap. 

Luni, ora 22.00 sunt la Albuquerque, 150 km la sud de focul violent care continuă pe 180 km2. La Los Alamos, cei 12.000 de locuitori au fost evacuaţi. În ciuda mobilizării masive (pompieri, poliţie, Garda Naţională, voluntari, avioane, elicoptere), focul arde necontrolat. La televizor se transmit informaţii despre centrele de evacuare, despre donaţiile de mâncare şi despre hotelurile care primesc clienţi cu animale de casă.

Happy end pentru mine: mă întorc la Harvard peste două zile. Los Alamos continuă lupta cu flăcările. Incendiul ameninţă Laboratorul Naţional, un vast centru de cercetare nucleară, conţinând şi un rezervor de plutoniu. Focul a pătruns în perimetrul centrului (pe 0,4 ha), dar a fost stins. Foc solar, foc terestru, foc nuclear… sper să scăpăm cu bine din această vacanţă incendiară şi eu, şi oraşul Los Alamos.

Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă