Pentru acordarea unui împrumut de urgenţă de 11 miliarde euro din partea UE şi FMI pentru salvarea a două mari bănci cu probleme, Ciprul a fost şantajat să accepte naţionalizarea unei părţi cuprinsă între 6,75% şi 9,9% din economiile deponenţilor, în caz contrar BCE urmând să închidă finanţările pentru Bank of Cyprus şi Laiki, ducându-le în faliment. În acest fel, la cele 11 miliarde primite din afară (FMI contribuie cu unul), deponenţii locali vor pune la bătaie alte 5,8 miliarde euro pentru salvarea băncilor la care vor deveni ulterior…acţionari după recapitalizare (frumos mod de a reboteza confiscarea unei parti din agoniseala, nu?).
Măsura este fără precendent, mai ales că în spaţiul euro s-au dat asigurări repetate că deponenţii băncilor vor fi ocoliţi de problemele instituţiilor financiare („nimeni nu va pierde un leuţ” vorba lui Boc), plafonul de garantare şi confort emoţional fiind ridicat în acest scop la 100.000 euro.
În acest moment autorităţile cipriote dau asigurări pe toate canalele media că măsura este răul cel mai mic, în caz contrar „mii de întreprinderi mici şi mijlocii şi alte firme ar fi ajuns la faliment, sectorul serviciilor ar fi riscat colapsul total, cu o posibilă ieşire din zona euro, urmată de o devalorizare cu cel puţin 40% a lirei cipriote” după cum afirma preşedintele lor iar eu parcă îl aud pe al nostru explicând în 2010 necesitatea creşterii TVA, tăierii salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Strategia e simplă-se zugraveşte în culori cât mai negre alternativele, se înfloreste cât se poate, se inventează când e cazul, poate înghit galuşca cei chemaţi să scoată castanele din foc.
Rămâne de văzut dacă Parlamentul cipriot va digera senin broasca oferita de miniştri de finanţe din UE şi va trece respectivul acord luni sau marţi ori dacă nu cumva vom asista la o adaptare a modelului islandez. În 2008, falimentul unor bănci islandeze a lăsat fără economii mai multe mii de cetăţeni britanici. Planul iniţial de salvare includea garantarea în totalitate a depozitelor şi preluarea la datoria publică a mizeriilor din sistemul bancar dar atunci preşedintele islandez s-a opus, a convocat un referendum iar populatia a votat, previzibil, pentru falimentul băncilor. S-a ajuns până la propunerea de a confisca activele islandeze din Marea Britanie, pe baza unei legi de combatere a..terorismului, dar islandezii s-au ţinut tare iar deponenţii britanici care se lăcomiseră la dobânzi mari şi-au luat acasă paguba.
Decizia e catastrofală în planul imaginii, al sentimentului de securitate pe care ar trebui să îl simtă deponentii din zona euro. Dacă e posibil ca în vremuri de criză statul, la presiuni externe sau nu (vă amintiţi de Guvernul Stolojan confiscând valuta firmelor la începutul anilor 90?), să facă ce vrea cu banii tăi, ce garanţie să ai că Ciprul va rămâne un caz izolat? Grecii, portughezii, spaniolii, italienii vor dormi de acum liniştiţi, ca în celebra reclamă a lui Vântu? Mai ales că sunt afectaţi şi clienţii ciprioţi ai băncilor situaţi sub plafonul european de garantare de 100.000 euro, taxaţi cu 6,75% din valoarea economiilor (dacă erau „peste” plăteau 9,9%, procent psihologic ca la hipermarket)
Cum au ajuns băncile cipriote pe marginea prăpastiei? În esenţă, au atras bani (aproape 70 de miliarde euro reprezintă valoarea depozitelor) beneficiind de statutul ţării de paradis fiscal, jumătate dintre ei de la rusi sau şi au investit cu darnicie în obligaţiuni… greceşti. Activele băncilor cipriote însumează de 8 ori valoarea PIB-ului, faţă de o medie de 3,5 în zona euro.
După această injecţie dureroasă de capital şi măsuri de austeritate care s-o acompanieze ulterior, Ciprul este asigurat că va ajunge în orizontul lui 2020 la o datorie publică de „numai” 100% din PIB, fapt ce demonstrează că poţi plonja în infernul datoriilor şi din statutul de paradis fiscal. Ce mi se pare amuzant este că Ciprul, până prin februarie, a avut un Guvern condus de un partid de stanga radicală (AKEL-Partidul Progresist al Muncitorilor), cu care negocierile cu UE pe baza pachetului de salvare au părut mereu împotmolite. După alegerea noului preşedinte sprijinit de dreapta totul a mers struna în direcţia naţionalizării economiilor populaţiei. Sigur, eforturile de PR vor fi maxime în următoarele zile şi vom tot auzi insinuari de genul„ce atâta tevatura pentru banii mafiei ruse?”
