7.4 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialUșor cu unirea pe scări. S-ar putea să ne tragă Putin toate...

Ușor cu unirea pe scări. S-ar putea să ne tragă Putin toate clapele! OPINIE

Ideea unirii cu Republica Moldova până în 2018, când România aniversează 100 de ani de la 1918 sună foarte bine, dar ar putea ascunde o capcană mortală întinsă de la Moscova. Înainte să vă umpleți de furie pentru imaginile cu jandarmi care iau pe sus tinerii unioniști, luați act și de lucrurile de mai jos.

Mitingul tinerilor unioniști care au protestat sâmbătă în București și au ocupat aparent ilegal Piața Universităii stârnește foarte multă emoție, după ce câțiva dintre ei au fost luați pe sus de Jandarmerie.

Pentru cei care cunoaștem legislația privind ordinea publică și organizarea manifestațiilor autorizate nu a fost o surpriză reacția Jandarmeriei.

Legea prevede că manifestațiile sunt autoizate pe un traseu bine determinat și delimitat. Încălcarea traseului presupune automat intervenția Jandarmeriei.

Cum intervin jandarmii, ce forță aplică și ce măsuri iau este alta discuție și aici comiterea unui abuz trebuie stabilită numai printr-o anchetă penală, dacă victimele depun plângeri.

Este foarte adevărat că Jandarmeria nu a aplicat în trecut strict legea când a fost vorba de manifestații spontane, cum a fost protestul Colectiv și nici când a fost vorba de manifestatii organizate și asumate cum a fost protestul ilegal de după condamnarea la 10 ani de pușcărie a infractorului Dan Voiculescu.

Este un fapt că Jandarmeria nu a constatat în niciun fel comitera infracțiunii de blocare fără drept a circulației de către salariații securistului Felix care au protestat la Cotroceni împotriva unei sentințe a Justiției.

La fel de interesant este faptul că incidentul a devenit imediat subiectul principal pentru televiziunile pe care le controlează inculpatul Sebastian Ghiță.
Deputatul Ghiță, care controlează PRU, partidul naționalist suspectat de legături cu Moscova, s-a zbătut la greu să transforme emoția incidentului cu Jandarmeria în furie publică. Nu cred că e o coincidență implicarea lui Ghiță în încercarea de aprindere a opiniei publice pe această temă. Exact ca în cazul atacurilor împotriva Justiției, Ghiță a apărut pe la TV perfect sincronizat cu Traian Băsescu.

Ghiță ar putea să fie un mic pion veninos pe o tablă de șah foarte mare unde strategia e făcută direct de la Moscova, de despotul Putin care visează la refacerea URSS.

Înainte să ne emoționăm prea mult pe subiectul unirii cu Republica Moldova trebuie să ne analizăm la rece două aspecte importante.
Primul ține de starea internațională de drept în care ne aflăm.

Actualele granițe sunt rezultatul modului cum s-a finalizat Al Doilea Război Mondial. România a pierdut Basarabia, dar a păstrat Transilvania după acest conflict. România a intrat în Uniunea Europeană, acesta fiind al doilea context ”de iure” de care trebuie să ținem cont.




Al doilea aspect la care trebuie să ne gândim înainte să ne entuziasmeze protestele care cer unirea cât mai repede ține de tot ceea ce a făcut Vladimir Putin în ultimii ani și mai ales de înțelegerea faptului că dezmembrarea Ucrainei nu este o operațiune de sine stătătoare.

Este parte dintr-un plan mai mare care devine tot mai vizibil.

Înainte să vă grăbiți să luați haina pe dumneavoastră, pentru a alerga alături de tinerii care au ocupat Piața Universității pentru a striga ”Unire!”, citiți cu atenție interviul acordat de Vladimir Putin în 4 septembrie 2016 pentru Bloomberg și gândiți-vă că anularea granițelor bătute în cuie după ultima conflagrație mondială înseamnă deopotrivă și validarea revendicărilor extremiștilor maghiari care visează la refacerea Ungariei Mari.

Vladimir Putin a făcut o referire explicită la România și Ungaria care îi devoalează planul prin care ar putea ucrainiza zona noastră.
 

„Dacă cineva este dispus să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci haideți să discutăm acest lucru. Dar în acest caz va trebui să luam în discuție nu numai Kaliningrad, dar și teritoriile din est ale Germaniei, orașul Liov, care a fost parte a Poloniei, s.a.m.d. Sunt de asemenea pe lista Ungaria și România. Dacă cineva vrea să deschidă această Cutie a Pandorei și să se ocupe de ea, foarte bine, să facă acest lucru atunci”, a declarat Putin.

Puteam să fim relaxați, chiar și după această declarație, dacă Putin nu ar fi făcut tot ce a făcut în ultimii 20 de ani în Europa în special și în Ungaria și România, în particular.

Nu mai este un secret faptul că Moscova finanțează extremismul maghiar.

Legăturile partidelor ca Jobbik cu Rusia sunt o certitudine. În Ungaria s-a derulat chiar și o anchetă privind finanțarea extremiștior maghiari de la Moscova. Vona Gabor, extremistrul neo-nazist care s-a tot chinuit să aprindă un conflict etnic în Harghita și Covasna, este unul dintre pionii lui Putin în Ungaria și România.

În același timp, sunt suspectați de legături cu Moscova reprezentanții PRU, partid extremist naționalist românesc care vrea să ocupe locul lăsat liber după decesul politic al Partidului România Mare. În toată Europa sunt notorii legăturile partidelor extremiste și naționaliste radicale cu Moscova. Încă din perioada stalinistă strategiile dezbinărilor prin conflicte etnice au fost construite.

Așadar ar trebui să fim conștienți de faptul că Putin are capacitatea să determie în egală măsură agitație pe tema unirii României cu Republica Moldova cât și pe tema revizuirii situației teritoriilor pe care le revendică extremiștii radicali maghiari. O agravare a lucrurilor poate produce consecințe extrem de grave în România.

Pe acest plan perspectiva corectă este aceea europeană.

România poate să se unească cu Republica Moldova, dar numai într-o Uniune Europeană extinsă. Poziția responsabilă este susținerea integrării Republicii Moldova și în nciun caz provocarea unui context care să devină fertil pentru ucrainizarea României. Anularea granițelor trasate la finalul ultimului război mondial este o sabie cu două tăișuri și calea pe care cu siguranță mizează Putin, așa cum s-a exprimat clar, pentru a destabiliza Europa de Est.

În privința problemei punctuale de ordine publică, lucrurile sunt mult mai simple.




Orice miting autorizat are un traseu și un program bine stabilite. Încălcarea lor înseamnă încălcarea legii și apariția unor consecințe. Desigur, asta nu poate justifica abuzuri din partea Jandrameriei. Însă trebuie să înțelegem că niciunde în lume ordinea publică în astfel de situații nu se impune cu flori și rugăminți fierbinți. Oriunde în lume încălcarea traseului stabilit și a condițiilor de derulare a unui miting generează reacții de acest fel ale forțelor de ordine.

Dacă s-au depus pângeri, rămâne ca în cadru legal să se stabilească cine și cum a greșit. Principiul aplicabil este respectarea legii.


Urmărește-l pe jurnalistul Mălin Bot și pe rețele sociale



 

 

Cele mai citite

5 idei de gustări delicioase și sănătoase pentru copii

Alegerea gustărilor potrivite pentru copii poate fi o adevărată provocare. Pe de o parte, vrem să le oferim ceva gustos și atrăgător, iar...

Guvernul a aprobat proiectul pentru achiziția a 32 de avioane F-35 de la SUA, în valoare de 6,5 miliarde dolari

Guvernul României a aprobat și va trimite în Parlament un proiect de lege care prevede achiziția a 32 de avioane militare F-35 Lightning din...

Lukașenko grațiază 31 de persoane condamnate pentru „extremism”

Președintele Belarusului Alexander Lukashenko a grațiat încă 31 de persoane condamnate pentru infracțiuni legate de „extremism”, a anunțat agenția de presă de stat Belta,...
Ultima oră
Pe aceeași temă