UPDATE: Sentinţa în dosarul Zambaccian a fost amânată până pe 6 ianuarie, timp în care judecătorii vor analiza argumentele procurorilor şi alte avocaţilor apărării.
Avocatul Ion Cazacu a declarat că Adrian Năstase va decide dacă va apela sau nu la alte instanţe pe plan internaţional, după ce va afla hotărârea Înaltei Curţi.
UPDATE: Fostul premier Adrian Năstase a declarat, joi, că este pregătit pentru achitare şi pentru întoarcerea în politică, dar deocamdată nu are acest drept.
„Vom vedea care va fi sentinţa. Sunt pregătit psihic pentru achitare, aşa mi s-ar părea normal. Celelalte variante nu am de ce sa le iau în calcul acum, mai ales după ce i-am ascultat pe avocaţi. Mi-am dat seama cât de firavă este acuzarea din punct de vedere juridic”, a spus Adrian Năstase.
„Nimeni nu mă judecă că în aceeaşi perioadă am donat peste o mie de hărţi statului român. Pedeapsa aceasta de 9 ani de hărţuire vine, probabil, pentru ca nu trebuia să intru în politică, ci într-o zonă administrativă unde să nu risc să îmi fac antipatii”, a completat Năstase.
Adrian Năstase a afirmat că sunt anumite persoane care se tem că ar putea candida la alegerile prezidenţiale de anul viitor, dar nu intenţionează acest lucru.
Avocatul lui Adrian Năstase a declarat că îşi doreşte să se aplice în mod corect legea.
„A fost un proces lung, anevoios, în mod inexplicabil tensionat pe partea finală. Opinia mea că argumentele apărării au fost mult mai pertinente şi la obiect faţă de argumentele procurorilor”, a declarat Ioan Cazacu.
UPDATE: Codrin Ştefănescu, prezent la ultimul termen din procesul lui Adrian Năstase, a fost dat afară din sala de judecată.
UPDATE: Procurorul de şedinţă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut joi judecătorilor Instanţei Supreme condamnarea la o pedeapsă cu executare pentru luare de mită a fostului premier Adrian Năstase şi, de asemenea, o pedeapsă cu închisoare pentru şantaj, în dosarul „Zambaccian”. Totodată DNA mai solicită şi confiscarea unor sume care ar fi făcut obiectul unor foloase necuvenite.
DNA a mai cerut condamnarea Danei Năstase la pedeapsa cu închisoarea pentru complicitate la luare de mită şi majorarea pedepsei pentru Irina Paula Jianu, însă a menţionat că pentru aceasta a intervenit prescripţia faptelor.
–
UPDATE: Adrian şi Dana Năstase au ajuns la ICCJ. Adrian Năstase spune că speră că anul viitor va fi mai bun.
”Acum aveţi posibilitatea să aflaţi ceea ce s-a întâmplat în acest dosar. Noi am pus la dispoziţie terenul pentru constructor, iar constructorul trebuia să ne dea un apartament la cheie. Acest amestec de teme a încurcat foarte mult lucrurile. Învinuiţii au fost transformaţi în martori, martorii în învinuiţi.
Sper ca în sfârşit ca tradiţia Crăciunului să fie alta din toate punctele de vedere şi să intrăm în noul an cu mai multă speranţă”, a mai declarat fostul premier.
Dana Năstase spune că acest an a citit mai mult de 12.000 de pagini.este vorba despre dosarul Zambaccian.
Orice condamnare în acest dosar în va trimite direct în spatele gratiilor.
// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/0a82062b981d67dd0dc9aaf677c72068/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>
–
Adian Năstase va afla, joi, dacă va rămâne în libertate sai instanţa va hotărî că trebuie să se întoarcă la închisoare.
Citeşte şi: Adrian Năstase rămâne avocat al Baroului Bucureşti. „Barourile pot deveni cluburi selecte de puşcăriaşi”
Instanţa Supremă judecă ultimul termen al recursului în dosarul Zambaccian în care este inculpat fostul premier.
Citeşte şi: Nou termen în dosarul Zambaccian. Adrian Năstase, din nou în faţa magistraţilor Instanţei Supreme
În acest dosar, el este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu suspendare. Dacă această pedeapsă este menţinută, fostul premier ar putea reveni în închisoare.
La ultimul termen, din 2 decembrie, judecătorii au audiat-o că martor pe Cristina Popa, fost administrator şi acţionar majoritar la firma „Vertcon”, companie care a participat că asigurator de produse la lucrările de la imobilul din Zambaccian.
Ea le-a spus magistraţilor că produsele din China au fost cumpărate de Daniela Năstase din bazar şi trimise în România în containere. Din portul Constanţa, containerele au fost transportate la Bacău şi de aici la Bucureşti, scrie Agerpres.
„Importul produselor din China s-a făcut ilegal. Eu am întocmit facturi false la cererea Irinei Jianu, deoarece îmi era frică. Avizele de însoţire a mărfii nu erau reale”, a afirmat Cristina Popă.
În acest dosar, fostul premier a fost condamnat la 30 martie 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
Soţia fostului premier, Daniela Năstase, a fost condamnată atunci tot la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru „participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală”, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.
Ştire în curs de actualizare.