17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Un zid a căzut peste şase persoane în zona Gării de...

UPDATE: Un zid a căzut peste şase persoane în zona Gării de Nord

UPDATE: Numărul persoanelor peste care s-a prăbuşit un zid, joi, în zona Gării de Nord a ajuns la şase, toate fiind transportate la spitale, una în stare foarte grav, cu traumatisme cranio – cerebral sever, toracic şi abdominal.

UPDATE: ”Trei dintre cele cinci victime sunt într-o stare mai bună, a patra este încă sub dărâmături, lucrăm la scoaterea ei, dar din primele observaţii se pare că nu este într-o stare foarte gravă”, a declarat pentru Agerpres. dr. Bogdan Opriţa, şeful SMURD Bucureşti-Ilfov.

Un zid a căzut peste şase persoane, în zona Gării de Nord. La faţa locului s-au deplasat echipaje SMURD care acordă primul ajutor.

Medicii de la SMURD evaluează starea pacienţilor, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.

Persoanele sunt conştiente.

Din primele evaluări se pare că una dintre ele ar fi în stare mai gravă, potrivit medicului Bogdan Opriţa.

 

Cele mai citite

Camila Giorgi a revenit după o absență misterioasă de 6 luni!

După ce a fost „dată dispărută” timp de șase luni, Camila Giorgi a revenit la Roma, iar avocatul său a dezmințit zvonurile conform cărora...

Fratele lui Michael Jackson s-a stins din viață. Tito Jackson avea 70 de ani

Tito Jackson, cunoscut pentru contribuțiile sale esențiale la succesul legendarului grup The Jackson Five, a murit duminică, la vârsta de 70 de ani. El...

Piața RCA a crescut cu 3% în primele șase luni din 2024, însă liderii înregistrează încetiniri

Piața RCA a continuat să crească ușor în prima jumătate a anului 2024, înregistrând un avans de 3% în volumul de prime brute subscrise,...
Ultima oră
Pe aceeași temă