4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE Posibilele cauze ale prăbuşirii avionului în Siberia, accident soldat cu 32...

UPDATE Posibilele cauze ale prăbuşirii avionului în Siberia, accident soldat cu 32 de morţi

UPDATE

Cauza prăbuşirii avionului ATR-72, luni dimineaţă, în Siberia, ar putea fi o eroare de pilotaj sau o defecţiune tehnică, a declarat purtătorul de cuvânt al Comitetului de anchetă din Rusia, Vladimir Markin, citat de RIA Novosti în pagina electronică.

„În acest moment, există două piste probabile ale prăbuşirii, mai precis o eroare de pilotaj sau o defecţiune a avionului”, a afirmat oficialul.

Avionul ATR-72, care aparţinea companiei locale Utair, a decolat de la Tiumen în direcţia Surgut, două oraşe din Siberia, şi s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, la 45 de kilometri de oraşul Tiumen. Aparatul s-a prăbuşit în apropierea unui drum, ceea ce ar putea confirma ipoteza unei tentative de aterizare de urgenţă.

UPDATE

Bilanţul prăbuşirii unui avion de tip ATR-72, luni dimineaţă, în Siberia (Rusia), a ajuns la 32 de morţi şi 11 răniţi, în condiţiile în care 43 de persoane se aflau la bord, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de AFP.

 

Un bilanţ precedent menţiona 29 de morţi şi 14 răniţi.

Un avion de tip ATR-72 cu 43 de persoane la bord s-a prăbuşit luni în Rusia în regiunea Tiumen, în Siberia, a anunţat agenţia Interfax citând Ministerul pentru Situaţii de urgenţă, potrivit Mediafax.

Bilanţul prăbuşirii unui avion de tip ATR-72, luni dimineaţă, în Siberia (Rusia), a ajuns la 29 de morţi şi 14 răniţi, în condiţiile în care 43 de persoane se aflau la bord, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă

„Cadavrele a 29 de persoane au fost găsite. Paisprezece răniţi au fost evacuaţi de la locul catastrofei cu elicopterul”, a precizat filiala regională a ministerului într-un comunicat.

Avionul ATR-72, care aparţinea companiei ruse Utair, a decolat de la Tiumen în direcţia Surgut, tot în Siberia, şi s-a prăbuşit la scurt timp după decolare, la 45 de kilometri de Tiumen, precizează comunicatul.

Un bilanţ precedent menţiona cel puţin 16 morţi şi 12 răniţi.

Accidentul s-a produs la ora locală 7.44 (4.44, ora României).

ATR-72 este un avion bimotor cu o capacitate de 74 de locuri, de fabricaţie europeană.

 

 

Cele mai citite

Trei sferturi din companii oferă beneficii de Crăciun angajaților: prime în bani, tichete cadou și petreceri de echipă

Potrivit rezultatelor, 76% dintre angajatori au deja alocat un buget, 16% au spus că nu dispun de fonduri, iar 8% nu au luat încă...

Marian Enache și Andrei Cornea, desemnați „Echipajul anului” în cadrul Galei Canotajului Românesc 2024!

Marian Enache și Andrei Cornea, campionii olimpici la dublu vâsle masculin, au fost onorați cu trofeul „Echipajul anului” în cadrul Galei Canotajului Românesc 2024....

Trei sferturi din companii oferă beneficii de Crăciun angajaților: prime în bani, tichete cadou și petreceri de echipă

Potrivit rezultatelor, 76% dintre angajatori au deja alocat un buget, 16% au spus că nu dispun de fonduri, iar 8% nu au luat încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă