19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUPDATE Alerte de tsunami în Chile, Ecuador şi Peru, în urma unui...

UPDATE Alerte de tsunami în Chile, Ecuador şi Peru, în urma unui cutremur cu magnitudine de 8,2

UPDATE Un cutremur cu magnitudine de 8,2 a zguduit marţi seară nordul Chile, determinând Serviciul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să ordone evacuarea coastelor de nord ale ţării din cauza unui risc de tsunami, relatează AFP, citată de Mediafax.

Cutremurul s-a produs la ora locală 20.46 (miercuri, 02.46 ora României), la aproximativ 89 de kilometri sud-vest de Cuya, la o adâncime de 46,4 kilometri, potrivit Centrului seismologic naţional al Universităţii din Chile.

Centrul american pentru Studii Geologice a anunţat de asemenea producerea unui cutremur cu magnitudine de 8. Alerta de tsunami ar viza alte două ţări, şi anume Ecuador şi Peru, potrivit Centrului american.

La rândul lor, serviciile naţionale din Ecuador şi Peru au anunţat că au emis alerte de tsunami.

"Vom fi atenţi la coastele noastre şi ne pregătim", a anunţat preşedintele Ecuadorului, Rafael Coreea, pe contul său de Twitter.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă