21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUnul dintre românii suspectaţi de agresarea unui academician din Italia a încercat...

Unul dintre românii suspectaţi de agresarea unui academician din Italia a încercat să se sinucidă

Unul dintre cei patru români deţinuţi în Italia pentru agresarea unui academician a încercat să se sinucidă în penitenciar, fiind oprit de gardieni, informează site-ul BlitzQuotidiano.it citat de Mediafax.

 

Cosmin O., în vârstă de 19 ani, a încercat să se sinucidă în celula în care este deţinut, în penitenciarul Mammagialla, situat în apropiere de Roma. Tânărul a încercat să se spânzure cu lenjeria de pat, dar a fost salvat de gardienii închisorii.

Patru români cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, suspectaţi de agresarea unui profesor universitar, au fost încarceraţi în penitenciarul Mammagialla din Viterbo, fiind acuzaţi de tâlhărie, sechestrare de persoane şi tentativă de crimă. Profesorul Ausonio Zappa, în vârstă de 81 de ani, fondatorul Noii Academii de Arte Frumoase din Milano, a fost agresat pe 28 martie, de patru tineri români, în locuinţa sa din Belcolle, la nord de Roma. În urma agresiunii, profesorul a suferit traume faciale şi contuzii multiple, fiind internat la secţia de terapie intensivă a spitalului din Belcolle. Conform surselor citate de site-ul ViterboNews24.it, profesorul agresat este în comă ireversibilă.

Fiul academicianului, Gianluca Zuppa, a declarat că este posibil ca agresorii să fi căutat medaliile de aur cu care profesorul a fost distins pentru activităţile sale academice.

Ausonio Zappa, în vârstă de 81 de ani, este cea mai recentă victimă a unei serii de jafuri violente care au îngrozit Italia în ultimele luni. Profesorul universitar era singur în casă când, în jurul orei 2.00, a fost surprins de doi hoţi care au pătruns în vilă. Alţi doi complici îi aşteptau pe aceştia în exteriorul casei. În momentul în care i-a văzut pe cei doi indivizi, profesorul a încercat să declanşeze butonul de alarmă conectat la sistemul unei companii private de securitate, dar a fost atacat cu o bară metalică, rămânând întins pe podea într-o baltă de sânge.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă