Unul dintre cei mai mari violoncelişti europeni, Fenyő Lászlo, concertează vineri la Sala Radio şi va interpreta Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, creaţie a celebrului compozitor ceh Antonin Dvořák.
Concertul, desfăşurat sub bagheta dirijorului german Gerd Schaller, cu o frumoasă carieră la pupitrul mai multor ansambluri muzicale din Germania, propune în cea de-a doua parte a serii Simfonia în re minor,creaţie a lui César Franck, unul dintre romanticii târzii ai patrimoniului muzical.
Un violoncelist de excepţie ale cărui abilităţi tehnice se împletesc cu un talent muzical desăvârşit, Fenyő Lászlo a studiat la Academia de muzică Franz Liszt din Budapesta şi a câştigat numeroase premii internaţionale: Concursul Rostropovici din Paris, Concursul Adam Cello în Christchurch, iar participarea la Concursul internaţional Pablo Casals i-a adus în anul 2004 Marele premiu.
Între 1997-2001, Lászlo a fost prim violoncelist al Philharmonia Hungarica şi între 2001-2012 al Orchestrei Simfonice Radio din Frankfurt. În prezent, invitatul unor prestigioase orchestre precum: Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Simfonică Radio din Frankfurt, Beethoven Orchester Bonn, Philharmonia Hungarica, Orchestra Simfonică din Shanghai, Orchestra Filarmonicii din Sofia, Sinfonietta Cracovia, Orchestra Simfonică din Coreea, Orchestra Metropolitană din Lisabona.
Fenyő Lászlo oferă cursuri de măiestrie interpretativă în toată lumea, este profesor la Academia de Muzică şi Arte din Frankfurt şi la Universitatea din Karlsruhe. În anul 2008, Ministerul Culturii din Ungaria i-a conferit marele premiul Franz Liszt.