6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialUnul dintre cei mai abili agenţi ai aliaţilor din Al Doilea Război...

Unul dintre cei mai abili agenţi ai aliaţilor din Al Doilea Război Mondial a murit

Unul dintre cei mai decoraţi agenţi secreţi ai aliaţilor din Al Doilea Război Mondial, Nancy Wake, a murit la Londra la vârsta de 98 de ani, relatează NewsIn.

Născută în Noua Zeelandă şi crescută în Australia, ea a ajutat sute de membri ai personalului Aliaţilor să scape din Franţa aflată sub ocupaţie. Gestapo o numea „Şoarecele alb”, pentru că reuşea să scape de fiecare dată.

Premierul australian a spus că Nancy Wake „a fost o persoană remarcabilă, a cărei generozitate şi tenacitate nu vor fi uitate niciodată”.

Lucrând ca jurnalistă în Europa, Nancy l-a intervievat pe Adolf Hitler la Viena în 1933 şi atunci a jurat că va lupta împotriva acestuia. După ocuparea Franţei, în 1940, Wake a devenit curier al rezistenţei franceze şi apoi sabotor şi spion, sabotând instalaţiile germane şi salvând sute de vieţi. Ea a lucrat pentru Operaţiunile speciale britanice şi a fost paraşutată în Franţa în aprilie 1944, înainte de debarcarea în Normandia, pentru a livra arme rezistenţei franceze.

La un moment dat, Nacy se afla pe lista Gestapo a celor mai căutate persoane. După eliberarea Franţei, ea a aflat că soţul ei, Henri Fiocca, fusese torturat şi ucis de Gestapo pentru că a refuzat să o trădeze.

„Nu am decât un lucru de zis: am omorât mulţi germani şi îmi pare rău doar că nu am omorât mai mulţi”, a spus Nacy într-un interviu.

Franţa i-a acordat cea mai înaltă distincţie, Legion D’Honneur. De asemena, a primit Medalia George a Marii Britanii şi Medalia pentru Libertate din partea SUA.

Povestea lui Nancy a inspirat nuvela lui Sebastian Faulks, Charlotte Gray, şi în 2001 a apărut un film cu acelaşi titlu, rolul ei fiind jucat de Cate Blanchett.

Cele mai citite

Zimbrul renaște în Munții României, după mai bine de două secole de absență

Reintroducerea zimbrilor în pădurile din România marchează o reușită importantă în conservarea naturii Zimbrul, unul dintre cele mai emblematice animale sălbatice ale Europei, a revenit...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă