Nu credeti ca euforia determinata de intrarea in UE le-a cam luat mintile multor lideri de la Bucuresti? Nu constatati faptul ca, o data ce si-au vazut sacii in caruta, parlamentarii se incaiera mai tare decat inainte de 1 ianuarie 2007? Nu aveti convingerea ca aderarea a fost echivalata cu un start pentru reluarea vechilor certuri in vederea promovarii propriilor interese? Treburile tarii au fost lasate vraiste, reformele politice incepute nemainteresand asa de mult puterea cata vreme isi permite sa intretina aiurea un razboi de pe urma caruia are de pierdut chiar Alianta. Am asteptat din prima zi a anului sa inceapa limpezirea apelor tulburi, tragand cu ochiul la comisarii europeni pusi sa monitorizeze la sange programele Guvernului Tariceanu. Degeaba. Era in firea lucrurilor sa intervina un mesaj clar de schimbare pentru ca electoratul sa nu-si piarda total increderea in politicieni. Vulcanul a erupt insa si mai tare, alte fronturi razboinice fiind deschise cu o contributie mai mica sau mai mare a presedintelui si premierului, avand ca punct culminant odiseea biletelelor compromitatoare. Pana la urma, nenorocirea nu este ca politicienii se balacaresc, ci faptul ca, in timp ce strainii sunt interesati de traiectoria reformelor de care depinde viitorul Romaniei, reprezentantii puterii se intrec in interese, iar cei ai opozitiei dau ultimatumuri prin motiuni simple sau initiaza actiuni de suspendare.
Orice om normal stie ca ala care seamana galceava culege furtuna. Premierul cunoaste acest lucru, dar procedeaza pe dos. Analizati amenintarea facuta cu ocazia unui interviu recent publicat intr-un ziar central – "Daca Traian Basescu si PD vor incerca sa blocheze restructurarea, va asigur ca vom avea un nou razboi, in care PNL va folosi artileria grea!" – si veti constata cum intelege liderul liberalilor sa potoleasca acest conflict pentru a intra in normalitate. Ramai cu gura cascata auzindu-l pe primul ministru cum incearca sa-i infricoseze pe democrati. Mai ales pe presedinte, care, la randu-i, in loc sa-l lase pe Tariceanu sa sara din lac in put, raspunde provocarii acuzandu-i din nou pe cei aflati in balciul grupurilor de interese liberale. Este clar, premierul se considera acum varf de lance. Profita de pe urma publicarii rezolutiilor semnate de Basescu pentru a-si face datoria ritualica de a sprijini fatis PC si PSD in tentativa de suspendare a presedintelui si, implicit, de inlaturare a Monicai Macovei din Guvern. Un guvern dorit mai suplu, dupa cum spune Tariceanu, printr-o restructurare facuta fara mila, in urma careia PD ar urma sa piarda o buna parte din ministri si secretarii de stat pe care ii are acum in Guvern. Daca seful statului se amesteca, iar PD ii trece prin gand sa paraseasca Executivul, PNL anunta ca va scoate artileria grea si va face macel. Iata un ton european, primit cu aplauze de PSD si PC in special, care sunt dispuse sa duca mai departe balciul prin blocarea referendumului propus de Traian Basescu pentru introducerea votului uninominal si prin continuarea demersurilor pentru demiterea ministrului Justitiei.
Dintr-o data, premierul schimba foaia si face pe mediatorul national. Vezi doamne, joaca rolul politicianului salvator, avertizand clasa politica de pericolul amanarii alegerilor pentru Parlamentul European in cazul in care procesul suspendarii presedintelui va continua. Pana astazi s-a vorbit de "presedintele jucator". Cred ca este momentul sa se discute acum de "premierul-plastilina". Se da lovit de interesul national printr-o atitudine duplicitara cand vorbeste de suspendare, vot uninominal sau punerea in aplicare a votului dat de Senat in cazul Monicai Macovei. In definitiv, nu el decide. Altii dirijeaza tunurile. El este doar servant. Sau poate momeala.
