Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a anunțat, miercuri, că majoritatea magistraților din țară vor amâna organizarea unor forme de protest. Ei sunt nemulțumiți că Guvernul nu i-a inclus în ordonanța de urgență care prevede creșteri salariale pentru anumite categorii de bugetari, informează Agerpres.
„Instanțele din țară au început să voteze în adunările generale, începând cu data de 5 septembrie, ‘Memorandumul privind justiția’, în care expun problemele din sistemul judiciar și solicită implementarea unui set de măsuri care să conducă la o ‘justiție eficientă, modernă și de calitate’. Memorandumul a fost adoptat până pe data de 13 septembrie de aproape 60 de instanțe și peste 20 de parchete. În cadrul acestor adunări generale, unele instanțe au decis să adopte și alte forme de protest, cum ar fi amânarea cauzelor care nu sunt urgențe sau protest cu banderole, însă majoritatea au decis prorogarea adoptării unor forme similare de protest în funcție de răspunsul oferit de celelalte puteri, în special de Guvern, la solicitările magistraților”, precizează reprezentanții UNJR, într-un comunicat de presă.
Luni, la mai multe instanțe din țară, printre care cele din județele Dolj, Vâlcea, Neamț și Mureș, s-au anunțat proteste, cerându-se demisia ministrului Justiției și solicitându-se Guvernului să se pună în executare hotărârile judecătorești privind salarizarea. În comunicatul UNJR de marți se precizează că o parte dintre instanțe au votat pentru demisia ministrului Justiției, Raluca Prună.
În memorandum se solicită ca celelalte puteri să asigure o independență reală a justiției, lipsită de orice tip de influențe, directe sau indirecte, un cadrul legislativ coerent, stabil și accesibil, suport financiar, logistic și uman suficient pentru o justiție eficientă, modernă și de calitate. Magistrații cer respectarea independenței instanțelor, a principiului separării puterilor în stat, a forței obligatorii a hotărârilor definitive ale instanței, precum și a egalității de arme dintre acuzare și apărare.