Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunţat, miercuri, că a decis să renunţe la serviciile a şase jucători, în timp ce Bogdan Buhuş şi Peter Cvirik şi-au reziliat deja contractele cu gruparea ardeleană, informează Mediafax.
Buhuş şi Cvirik şi-au reziliat de comun acord contractele, motivând că nu s-au adaptat la „U” Cluj.
Tot miercuri, conducerea echipei clujene i-a anunţat pe jucătorii Reinaldo da Silva, Noe Acosta, Sebastian Huţan, Adrian Ionescu, Zoran Belosevici şi Boban Cenici că nu mai intră în planurile pentru retur.
Universitatea Cluj ocupă, după disputarea a 19 etape, locul 14, cu 20 de puncte, la două puncte de ultima poziţie retrogradabilă, ocupată de Victoria Brăneşti.