Ne unim cu Moldova sau nu ne unim? Daca te uiti la ce scrie presa de la Moscova, iti vine sa crezi ca e o chestie iminenta – noul tsunami regional care va zgudui Europa de Est. Pe de alta parte, nu au dreptate rusii sa se teama de asta, cand seful statului nostru s-a apucat sa povesteasca unor copii de scoala vizitand Cotroceniul in 2006 ca i-a propus lui Vladimir Voronin nunta pana in Craciun, ca perechea sa paseasca impreuna pragul european? Ca intotdeauna cand propaganda ruseasca ii mobilizeaza pe vorbitorii de rusa din Republica Moldova, noi nu suntem fara vina. Dar de la gafa lui Basescu de atunci la relatiile noastre de azi cu Republica Moldova e o cale lunga.
E Basarabia un teritoriu dezirabil, care sa starneasca visele unor nationalisti romani? Raspunsul e nu, singura resursa excedentara acolo este cea de votanti rurali traind sub pragul de supravietuire, de care avem deja si noi un surplus. Problema nu e doar conflictul din Transnistria, de unde zilele astea ne vin oferte ilare de instalat contrarachete, ci lipsa de dezvoltare generala a acestui teritoriu, care are trista distinctie, impreuna cu o parte din Albania, de a fi cel mai retrograd din Europa. La unirea din 1918, Regatul, gratie lui Spiru Haret, avea 40% alfabetizati (de la circa 20% in 1900), fata de doar 10% in Basarabia, care venea din regimul tarist, cel mai inapoiat din Europa. Asta se compara cu 40% rata de alfabetizare la lituanieni, 60% poloni si unguri si 95% cehi sau estonieni. O sa spuneti ca asta era demult, dar credeti-ma ca intr-un model de dezvoltare aceasta rata de alfabetism de acum o suta de ani prezice enorm din produsul intern brut de anul asta al unei tari. Greaua mostenire nu e o gluma. A venit pe urma regimul sovietic, care a suprimat, mai ales, elitele, si asa subtiri in Moldova. Cine se intreaba de ce Moldova are dubii identitare in timp ce Estonia e cea mai nationalista tara din Est, desi ambele au fost sub sovietici, are aici raspunsul. Estonienii erau integral alfabetizati de protestanti de la finele secolului XIX si represiunea sovietica nu a avut efectele de spalare de creier din provinciile mult mai rurale de la Marea Neagra. Intr-o scrisoare a Catincai Iorga, aflata in arhiva familiei, am gasit o lamentare semnificativa fata de soarta unei prietene maritate cu un ofiter roman numit in garnizoana de la Cahul, descris ca un loc salbatic, cu case din chirpici si strazi din glod. Nu la fel e Cahulul in amintirile mele de familie, in care hotelul stra-strabunicii mele stralucea ca o oaza de prosperitate, iar garnizoana venita din Romania (cu ai carei ofiteri s-au maritat bunica mea, sora ei si toate verisoarele lor) era un avanpost al civilizatiei ca un fort din Far West. Cine vede Cahulul azi, dupa saptezeci de ani de la refugiul lor, vede un loc in care nu s-a construit nimic in tot acest interval, in schimb, s-a daramat hotelul. Asta e Basarabia.
Ca sa ajuti pe cineva, e mai bine sa iei distanta, sa te gandesti la interesul lui, si nu la al tau. Moldova e intr-un moment critic. Deschiderea si democratizarea actuala nu sunt fara precedent: tranzitia Moldovei, datorita lipsei ei de dezvoltare cronica, nu reuseste sa treaca odata pragul ireversibil al consolidarii si evolueaza in cicluri negative-pozitive ca o tranzitie latino-americana. Noi nu am reusit niciodata sa ajutam decisiv: parca facem inadins sa avem probleme mai mari ca ei ori de cate ori au intr-adevar nevoie de noi. De data asta, ca tara membra UE, nu mai avem nici o scuza, desi am reusit repede sa devenim o tara UE penibila care se imprumuta ca sa isi plateasca pensile. Trebuie sa dam o mana de ajutor noii puteri de la Chisinau, unita ca printr-un miracol, si a carei supravietuire depinde de redresarea economica, sau o vom vedea din nou detronata de tabara proruseasca. In fond, saracii moldoveni, asa nescoliti cum sunt, voteaza la fel de rational ca noi toti, cu partidul care e cu tabara cea mai influenta. Mai totdeauna a fost asa. Europa pare pe moment ca sta mai bine, dar Europa pierde mereu in Est pentru ca nu e ea insasi convinsa ca vrea sa joace un rol la fel de important ca Rusia. Bugetul alocat celebrului Parteneriat pentru Est al UE e rizibil, sub nivelul care ar trebui pentru Moldova singura. E limpede ca, daca nu facem noi ceva, nu o sa faca nimeni.
Din acest punct de vedere, masurile pe care le anunta Romania impreuna cu Moldova sunt cat se poate de rationale. Tratatul de mic trafic era in negocieri de ani de zile si nu se semna doar datorita lui Vladimir Voronin, care conditiona semnarea de cea a tratatului de baza de catre Romania. Din cauza asta sufereau si romanii, si moldovenii de pe frontiera. Intr-un sat langa Cahul am numarat vreo cincizeci de autobuze pe butuci, satul traise doar din mic comert pe piata de la Galati inainte de 2007 si dupa intrarea Romaniei in Europa murea de foame. Am semnat un asemenea tratat si cu Ucraina, sugestia ca asta ar deschide calea reunificarii e stupida, e o compensatie minora pentru dezavantajele aduse tarilor vecine de intrarea noastra in Europa. La fel, faimoasa sarma ghimpata, pe care ca sa o filmez m-am imbrancit cu granicerii (de limba rusa, in general) Moldovei, era un anacronism si trebuia scoasa. Sarma era la kilometri in interior, scotand din circuitul agricol mii de hectare care apartineau unor oameni care nu le puteau lucra. Un consiliu local brav, Ungheniul, s-a luptat in justitie cu granicerii ca sa se scoata sarma de mult, fara amestecul Romaniei. Nu putem decat sa ne bucuram ca mai dispare o urma a lagarului sovietic! si frontiera noua de pe Prut, cu infrarosii, e, din pacate, mult mai eficace decat sarma ghimpata!
Sunt ceva mai rezervata cand vine vorba de bani. Nu ca nu ar trebui sa ii dam – tocmai am spus ca ar trebui –, dar la trecutul nostru, ma cam tem. Noi am dat intotdeauna ajutoare netransparente, si ca atare ineficiente, daca nu mai rau. Cine ne garanteaza ca nu vom face la fel? Nu am facut niciodata dovada capacitatii noastre de a evalua prioritatile si de a calcula impactul maxim al asistentei, o treaba complicata si pentru donori vechi, ce sa mai vorbim de donori amatori ca noi. Daca e sa dam 100 de milioane de euro la Chisinau, vreau sa vad o consultare profesionala pe ce ii dam si un cont transparent unde ii punem si putem urmari la zi pe ce proiecte se cheltuiesc. Chiar daca prezumam buna noastra credinta, si nu nationalismul sau interesul electoral, chestiunea simpla a competentei noastre ramane. Basescu, cel mai interesat presedinte in Basarabia pe care l-am avut, nu confunda din intamplare Cahulul cu Kabulul: cam atata a stiut si el – si multi romani – despre Basarabia. Tocmai am numit un ambasador nou, un teolog, prieten cu teologul ministru de Externe (ce tara previzibila), cu experienta doar la Vatican, desi ne trebuia cineva cu experienta in dezvoltare, in rezolvat conflicte etnice si cu relatii la Bruxelles si OSCE. Nici cand declaram un subiect de importanta nationala nu reusim sa il tratam altfel decat clientelar. astia suntem si cam atat poate Basarabia astepta de la noi.
Dr. Alina Mungiu-Pippidi este profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin
