Guvernele din Europa de Est şi Asia Centrală ar trebui să interzică instituţionalizarea copiilor până la împlinirea vârstei de 3 ani. UNICEF avertizează că plasarea lor în instituţii la vârste fragede duce la grave întârzieri în dezvoltarea lor.
Cel puţin 1,3 milioane de copii din regiune sunt separaţi de familiile lor, adesea din cauza sărăciei sau a incapacităţii familiei de a face faţă unor situaţii de stres, rezultă din studiul „Copiii sub 3 ani, aflaţi în instituţii de ocrotire în Europa de Est şi Asia Centrală: o analiză a situaţiei regionale din perspectiva drepturilor”, lansat ieri în Bulgaria, în cadrul unei conferinţe ministeriale regionale.
Potrivit studiului, citat de Mediafax, din cele 1,3 milioane de copii separaţi de familii, aproximativ 31.000 plasaţi în instituţii au sub trei ani.
„Lăsaţi într-o astfel de formă de protecţie la o vârstă atât de fragedă, aceştia riscă grave întârzieri în dezvoltarea lor”, se arată în studiul prezentat în cadrul unei conferinţe găzduită de guvernul Bulgariei, sub patronajul preşedintelui Rosen Plevneliev şi în colaborare cu UNICEF, la care participă delegaţii din 20 de ţări.
Consultantul regional al UNICEF în domeniul Protecţiei Copilului, Jean Claude Legrand, şi-a exprimat preocuparea cu privire la faptul că, în unele ţări, copiii sub 3 ani prezintă un risc de a fi plasaţi în instituţii de trei ori mai mare decât copiii mai mari.
„Aproximativ 30% din copiii instituţionalizaţi sunt copii cu dizabilităţi – într-una din ţări, proporţia acestora este de 60%. Aceştia sunt printre cei mai stigmatizaţi copii. Din acest motiv, politicile de protecţie socială trebuie să acorde prioritate copiilor celor mai mici şi mai vulnerabili. Există prea multe bariere ce împiedică copiii care au cel mai mult nevoie de ajutor să crească într-o familie. Un număr mai mare de servicii de îngrijire a copilului, dublate de servicii de suport familial şi eforturi de eliminare a obstacolelor legislative nejustificate, care împiedică asistenţii maternali să preia rolul de îngrijitori ar contribui la ameliorarea situaţiei”, a declarat Legrand, citat în comunicatul UNICEF.
Studiul mai arată că resursele folosite în prezent pentru protecţia copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească ar putea fi investite mai eficient în servicii familiale multisectoriale şi adaptate, iar instituţionalizarea ar trebui să fie o soluţie doar în ultimă instanţă, având în vedere că fiecare trei luni petrecute într-o astfel de instituţie întârzie dezvoltarea fizică a copilului cu o lună. În plus, copiii riscă să nu se ataşeze de părinţi şi să sufere atrofieri la nivelul creierului.
În acest context, guvernele sunt îndemnate să intensifice întărirea capacităţilor şi să stabilească standarde de practică pentru personalul din maternităţi şi spitalele de pediatrie în ceea ce priveşte susţinerea părinţilor nou-născuţilor cu dizabilităţi şi a celor din categoriile cele mai vulnerabile, în ideea de a preveni separarea copiilor de familie şi să modifice legislaţia pentru a reduce cazurile de plasare în instituţii a copiilor sub trei ani, această decizie fiind luată doar în ultimă instanţă şi ţinând cont de interesul superior al copilului.
De asemenea, se recomandă guvernelor să elaboreze sau să dezvolte răspunsuri şi servicii de tip familial corespunzătoare care să susţină familiile biologice sau asistenţii maternali în cazul copiilor sub 3 ani, să elimine barierele care împiedică copiii lipsiţi de ocrotirea părintească să fie plasaţi la asistenţi maternali sau în alte forme de îngrijire de tip familial şi să acorde prioritate alocării de resurse serviciilor locale adecvate care oferă soluţii alternative pentru copiii mai mici de 3 ani, focalizându-se asupra nevoilor copiilor cu dizabilităţi.
Anul trecut, în cadrul Parlamentului European, UNICEF şi Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului au făcut apel la guvernele din regiune să reducă situaţiile de instituţionalizare a copiilor.