13.5 C
București
luni, 4 martie 2024
AcasăSpecialUngureanu: Ponta să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat sunt evidenţiate de comisie

Ungureanu: Ponta să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat sunt evidenţiate de comisie

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze dacă acuzaţiile de plagiat în cazul său vor fi “evidenţiate” în urma analizei specialiştilor, potrivit Mediafax.

El a precizat că acuzaţiile de plagiat intră în sfera de competenţă a comisiilor de specialitate care există atât la nivelul Ministerului Educaţiei cât şi la nivelul Universităţii care a acordat titlul respectiv.

Ungureanu a subliniat că suspiciunile în privinţa unui plagiat trebuie să aibă şi probe care să ateste acuzaţiile.

Întrebat dacă crede că Ponta ar trebui să demisioneze, Ungureanu a răspuns: “Dacă în Germania un ministru al Apărării a demisionat când plagiatul a fost evidenţiat, dacă în Ugaria preşedintele a demisionat când plagiatul a fost evidenţiat, dumneavostră ce credeţi?”

Acuzaţia de plagiat adusă premierului Victor Ponta va fi analizată de Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti şi de Facultatea de Drept, care va constitui o comisie formată din experţi internaţionali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

El a declarat, marţi, că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

Cele mai citite

Guvernul României o laudă pe noua responsabilă de comunicare a unei bănci de stat. Nu se spune nimic despre vreo angajare prin concurs

Guvernul României publică pe pagina oficială de facebook, în ziua de 4 martie 2024, o postare elaborată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), postare...

Stenograme incendiare. PNL pune în cârca PSD legiferarea traseismului

Ședință incendiară, duminică, la PNL. Dacă în ceea ce privește data la care vor avea loc alegerile prezidențiale, liberalii au fost de acord...

Premierul Ciolacu se întâlnește cu ambasadorul Azerbaidjanului, partenerul energetic de la Marea Neagră

Ambasadorul Azerbaidjanului, țara care devine principalul partener energetic al României la Marea Neagră, va fi primit de premierul Marcel Ciolacu. Potrivit unui comunicat al Guvernului...
Ultima oră
Pe aceeași temă