20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUngaria continuă seria măsurilor de reducere a numărului de refugiaţi

Ungaria continuă seria măsurilor de reducere a numărului de refugiaţi

Ungaria pregăteşte reducerea subvenţiilor pentru refugiaţi şi micşorarea drastică a spaţiului disponibil în centrele de primire, măsuri ce ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie, transmite Reuters, potrivit Agerpres

Conform unui proiect legislativ făcut public luni, persoanele cărora li s-a acordat o formă de protecţie internaţională, inclusiv azil, vor avea permisiunea de a rămâne într-un centru de primire pentru o perioadă de numai o lună, faţă de două luni în prezent. Spaţiul maxim disponibil în aceste centre ar trebui să fie identic cu cel stabilit pentru închisori. Totodată, guvernul va elimina unele dintre subvenţii, precum fondurile pentru educaţie destinate acestor persoane. 

‘Scopul principal este reducerea subsidiilor pentru solicitanţii de azil şi pentru cei care au primit protecţie internaţională’, explică guvernul de la Budapesta, precizând că în acest fel este combătută migraţia economică. Anul trecut, numai 508 solicitanţi de azil au primit o formă de protecţie în Ungaria, printre care azil, conform datelor făcute publice de Biroul pentru Imigraţie. 

Comitetul Helsinki din Ungaria a criticat noile măsuri, precizând că acestea vor face imposibilă integrarea refugiaţilor în această ţară, împingându-i spre alte destinaţii. ‘Reglementarea arată intenţia guvernului ungar: niciun ajutor pentru integrare din partea statului în Ungaria’, a declarat Marta Pardavi, vicepreşedinte al Comitetului Helsinki. Ea a avertizat că, în aceste condiţii, migranţii care vor continua să vină în Ungaria nu se vor mai putea adresa decât organizaţiilor care ajută persoanele fără adăpost.

Cele mai citite

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...

Comisar acuzat de relații sexuale cu o minoră de 13 ani

Un scandal de proporții a izbucnit la Poliția de Frontieră Galați, unde comisarul șef Aurel Mihail Topciu, în vârstă de 47 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă