15.3 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialUngaria „Constituţia Orban": scandal şi discriminare

Ungaria „Constituţia Orban”: scandal şi discriminare

Premierul ungar a obţinut un triumf personal prin adoptarea de către parlament a noii Constituţii, pe care opoziţia o califică „puci” constituţional care îi asigură puterea ultra-conservatorului Viktor Orban. Noua lege fundamentală a Ungariei are la bază un proiect al premierului – fiind botezată de media „Constituţia Orban” – şi urmează a fi semnată la 25 aprilie de şeful statului, Pal Schmitt, un apropiat al lui Orban şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012.

Opoziţia, ONG-uri şi organizaţii cetăţeneşti au protestat, precizând că noua Constituţie violează libertăţile fundamentale şi constituie un mijloc pentru Orban de a-şi asigura puterea. Redăm câteva dintre prevederile criticate în ţară şi în străinătate. Preambulul arată că Dumnezeu şi creştinismul stâng naţiunea, criticii estimând că este discriminatoriu faţă de atei şi adepţii altor religii. Se amestecă naţiunea politică şi naţiunea etnică şi noua Constituţie promite salvgardarea „unităţii spirituale şi intelectuale” a naţiunii ungare „sfâşiată în multe părţi de furtunile istoriei”. Se prevede posibilitatea extinderii dreptului de vot spre ungurii din ţările vecine, ceea ce riscă să creeze conflicte cu state limitrofe cu puternice minorităţi ungare ca Slovacia şi România.

Se restrânge competenţa Curţii Constituţionale, şi guvernul îşi va putea extinde influenţa asupra justiţiei, unicul corp în stat încă independent. Se modifică modul de numire a conducătorilor tuturor instituţiilor de stat cu mandate de 9-12 ani, ceea ce le face de neatins şi reduce marja de manevră a viitoarelor guverne. Se acordă Consiliului bugetar al Băncii Centrale, care va fi compus din apropiaţi ai lui Viktor Orban drept de veto asupra bugetului. Dacă este exercitat, şeful statului, Pal Schmitt, apropiat al actualului premier, va putea dizolva Parlamentul. Astfel, chiar dacă se va afla în opoziţie după alegerile din 2014, prin Consiliul bugetar şi prin şeful statului, Orban va putea dizolva Parlamentul. Dispoziţie calificată de opoziţie drept „puci” constituţional.

Îngrijorare în străinătate

Referindu-se la noua Constituţie a Ungariei, Berlinul a precizat: „observăm dezvoltările din Ungaria cu mare atenţie şi cu îngrijorare”, iar „temerile legate de legea presei au crescut în loc să se atenueze prin adoptarea Constituţiei şi a viitoarei sale aplicări”.

Cele mai citite

Vânzări record de Black Friday: Peste 2,37 milioane de produse cumpărate în primele ore ale campaniei

Campania de Black Friday 2024 a înregistrat un început fulminant, cu 2.371.000 de produse achiziționate în primele șapte ore de la start. De asemenea,...

Vânzări record de Black Friday: Peste 2,37 milioane de produse cumpărate în primele ore ale campaniei

Campania de Black Friday 2024 a înregistrat un început fulminant, cu 2.371.000 de produse achiziționate în primele șapte ore de la start. De asemenea,...

FCSB la același nivel cu Steaua ’86! Ce record au atins „roș-albaștrii” odată cu victoria din Europa League

FCSB a stabilit un nou record impresionant în Europa League, obținând cel de-al șaselea succes contra unei echipe campioane într-un singur sezon european, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă