21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUn vameş din "lotul"Moraviţa s-a spânzurat

Un vameş din „lotul”Moraviţa s-a spânzurat

Un lucrător vamal s-a spânzurat, luni, la domiciliul său din Timişoara.

Potrivit Agerpres, victima Tiberiu Oprea a făcut parte din lotul celor nouăsprezece lucrători vamali de la Moraviţa – Foeni, învinuiţi în februarie.

Procurorii au dispus împotriva acestora interdicţia de părăsi ţara pe o perioada de 30 de zile.

Vameşul a fost găsit de soţie, într-una din anexele locuinţei.

Victima nu a lăsat niciun bilet în care să-şi explice gestul, apotrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Marinela Apostolache.

Anchetatorii cercetează împrejurările morţii.

La începutul lunii februarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a reţinut, în total, 97 de persoane implicate în fapte de corupţie la vămile din vestul ţării. 67 erau de la vămile Moraviţa, Deta şi Foeni şi 30 de la PTF Naidăş.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, la nivelul Punctului de trecere al Frontierei (PTF) Moraviţa şi PTF Foeni, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie de Frontieră (IJPF) Timiş,  ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră, împreună cu lucrători vamali, au acţionat în vederea strângerii de sume de bani sub formă de mită, în schimbul nedenunţării şi neconstatării unor infracţiuni sau contravenţii comise de persoane care traficau ţigări sau alcool provenite din Serbia, la trecerea frontierei de stat a României.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă