20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialUn tren din București va prelua 60 de pasageri blocați în zăpadă,...

Un tren din București va prelua 60 de pasageri blocați în zăpadă, la Brăila

Un tren de la București va prelua 60 de pasageri blocați în zăpadă, de cinci ore, între localităţile brăilene Traianu și Lacu Sărat, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanților Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență Brăila, cei aproximativ 60 de călători care se află în trenul blocat între Traianu și Lacu Sărat urmează să fie preluați de un tren care vine dinspre București și duși la destinație.

Călătorii sunt de aproximativ cinci ore în câmp, după ce trenul care circula pe ruta Făurei Galați a rămas blocat, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni tehnice. În acest moment, călătorii nu au căldură în vagoane.

Celelalte două trenuri care au rămas blocate, luni, pe raza județului Brăila, ambele pornind de la Galați spre Brașov și, respectiv, București, şi-au reluat drumul, după câteva ore.

În total, în cele trei trenuri care au rămas blocate în județul Brăila au fost aproximativ 460 de persoane.

La ora transmiterii acestei știri, toate drumurile naționale și județene sunt închise în Brăila, deși judeţul a ieşit de sub incidenţa codului roșu de vânt şi ninsori, rămânând însă sub avertizrea de cod portocaliu.

De mai multe ore, o ambulanță încearcă să ajungă la o gravidă care se află la dispensarul din localitatea Tătaru și care este pe punctul de a naște. O șenilată și o ambulanță au încercat să ajungă la femeie, între Brăila și satul Tătăranu fiind circa 80 de kilometri, însă nu au reușit să ajungă până acum.

Pentru că autospecialele nu mai pot înainta, s a cerut sprijinul CNADNR și al Armatei, care să intervină pentru curățarea drumului de troienele de zăpadă astfel încât echipajul medical să poată ajunge în timp util la gravidă.

Cele mai citite

România, a doua cea mai rapidă evoluție economică din UE, după Polonia

În ultimele două decenii nivelul PIB-ului per capita a crescut puternic în majoritatea țărilor care au aderat la UE (2004-primul val, 2007-al doilea val...

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...
Ultima oră
Pe aceeași temă