Nu, nu este vorba de o copie a faimosului Tivoli, locul unde se adunau cei mai bogati oameni ai imperiului roman, si unde se afla si azi cele mai frumoase fantani arteziene, aflate in curtea palatului Vila d‘Este, protejate de UNESCO. Mai degraba putem face trimitere, cu diferenta de rigoare, la Parcul Tivoli, parc de distractii creat in 1843 la Copenhaga. Apropierea o facem, pastrand proportiile, cu faimoasa ”Gradina cu cai”, unde era in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, o “scena” inconjurata de uluci inalte, o gradina cu mese pe alei, luminate cu gaz aeriform. Scena era locul unde se produceau actorii Teatrului Fontin. Nicolae Iorga scria ca “Teatrul Fontin infiinta aici un adevarat Tivoli”.
Strandul din ostrov
Dambovita crease, prin erodarea malurilor, in locul unde azi este straduta “Gradina cu cai”, un zavoi care indulcea canicula bucuresteana. Istoricul Alexandru Predescu scria in “Vremuri vechi bucurestene” despre ideea ingenioasa a unui intreprinzator neamt de a organiza un fel de strand, unde se puteau face bai calde si reci, servindu-se, dupa preferinte, licori racoritoare si minunatele bauturi aduse de la izvoarele din Filaret si Vacaresti. Ostrovul primea zilnic “boiernasi si coconet care se scaldau imbracati (costumul de baie nu se cunostea). Cu timpul, patronul a inconjurat locul cu uluca inalta, largind-l cu alei si punand mese sub nucii stufosi din preajma. La mese se putea sta comod in fata unui pahar de «Vacaresti», cu efecte benefice pentru sanatate. Ba, mai mult, patronul, un neamt, are si ideea montarii unei scene din lemn pentru «reprezentatii teatrale» in aer liber”.
Zaharia Carcalachi, in “Vestitorul romanesc”, ziarul la care lucra ca tipograf Petre Ispirescu, avea sa faca reclama pentru Gradina cu cai, unde “distractiunile erau la preturi cuviincioase”, in care includea si comediile Teatrului Fontin. Pe langa apele de izvor tamaduitoare, registrul bauturilor, servite sub nucii stufosi, se va largi. Apar vinuri frantuzesti, servite de chelneri stilati unui public ce devenea din ce in ce mai divers si mai pretentios.
Caii lui Dunschi
Multi cronicari ai Bucurestilor inclina sa creada ca denumirea de Gradina cu cai provine de la caii lui Dunschi, un polonez care venise cu Circul lui Carol Serie si se asezase in zavoiul de pe malul Dambovitei. Caii lui Dunschi erau scosi zilnic la antrenamente in preajma circului, iar amazoanele care insoteau caii au fost primele domnisoare care afisau minijupe in orasul lui Bucur. Tot in apropierea circului, un carusel cu caluti colorati se rotea fara odihna. Probabil de la caii polonezului si caluseii caruselului, ca si de la gradina de distractii se trage mentinerea in mentalul bucuresteanului a numelui de Gradina cu cai. Intre anii 1850 si 1860, locul se definea ca un parc de distractii structurat dupa standardele straine, dar avand o puternica culoare autohtona. Aparitia si frecventa spectacolelor la Teatrul Fontin, ca si ambianta generala, l-au facut pe Nicolae Iorga sa scrie: ”Teatrul Fontin infiinta aici un adevarat Tivoli”. Faima spectacolelor, desi nu beneficiau de cei mai buni interpreti, i-a atras pe negustorii cu cheag, ca si pe boiernasii doritori sa-si subtieze gustul burghez. In gradina, spre deosebire de carciumile uneori sordide, se intalneau – spun cronicarii vremii – “moftangiii cu jacheta lunga si pantaloni «neglije»” (ca blugii din zilele noastre), si elegante in crinoline. Pe scena teatrului Fontin avea sa-si faca prezenta Aristizza Romanescu si deja celebrul de mai tarziu Ion Ionescu de la Union. Gradina cu cai va pune temelia teatrului de vara bucurestean.
Dascaletii lui Anton Pann
Pe langa boierime, negustori, filfizoni si coconet, venea cu birja – scrie Alexandru Predescu – o mana de “dascaleti”, inlesniti de soarta in ale “muzichiei“ si priceputi in ale vinului si ale petrecerii sub raze de luna. “Vataf” le era Anton Pann, si “cand incepea sa cante cu voce de bariton cum nu mai cunostea Bucurestii acelor vremuri, acompaniindu-se la chitara, amuteau musterii si taraful lautarilor angajati”. Cantecele de lume ale psaltului de strana dreapta de la Biserica cu sfinti de pe Podul Targului de Afara umezeau ochii barbatilor mai copti, rascoleau doruri uitate si aprindeau in tineri focuri abia inabusite”. Anton Pann dadea seara de seara spectacole muzicale de buna calitate, care au facut istorie la Gradina cu cai.
Peripetiile locotenentului Lev Tolstoi
In jurul Gradinii cu cai incepu-sera sa apara o serie de gradini de vara cu programe de “spectacole usoare”, care atrageau ca un magnet. Catre cartierul Izvor se afla gradina Saftei Castrisoaia, tinuta – scrie Alexandru Predescu – de un oarecare Warenberg. Aici, la Castrisoaia, veneau spectacolele usoare (un fel de varieté avant la letter) de la Gradina cu cai. Bunatatile culinare preparate de bucatari adusi de la Viena, ca si atmosfera facuta de muzica buna au dus faima gradinilor de pe malul Dambovitei pana departe spre Dunare, unde se aflau incartiruite trupele rusesti de ocupatie aflate in Tarile Romane in timpul Razboiului Crimeii (1853-1856). Toate aceste informatii le dadea un tanar ofiter rus, nedisciplinat, care se ducea mereu, fara permisiune, la Castrisoaia si la Gradina cu cai. Odata, venind din cantonamentul de pe Dunare, “a uitat sa se intoarca la unitate trei zile, fiind pedepsit cu mustrare”. A petrecut si s-a plimbat indelung “pe sub salcamii albi ai Bucurestilor”. Tanarul locotenent avea sa scrie cu admiratie despre romani: “acest popor bland cu o soarta trista“. Ofiterul care fugea din cantonament avea, peste putina vreme, sa innobileze literatura universala cu o opera nepieritoare. Numele locotenentului era Lev Tolstoi!
Strazi cu amintiri
Pe scurta strada Gradina cu cai care porneste din Kogalniceanu pana la malul Dambovitei, pe un colt cu Piata Kogalniceanu, arhitectul Ion Mincu si colegii sai au infiintat, in 1882, prima Scoala de Arhitectura din Romania. Noua configuratie urbanistica, bulevardul Elisabeta si schimbarea albiei Dambovitei au inghitit Gradina cu cai. Parcul de distractii a ramas consemnat doar in cronici si in pagini de ziare. Chestiunea care se pune si azi este daca in Bucuresti se impune un parc de distractie gen Tivoli – Copenhaga, sau Disneyland – Paris, sau Port-Aventura – Spania? Credem ca da. El ar putea sa dea un aer modern altoit pe o traditie ce a inceput la Gradina cu cai.
