13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialUn tandem politic dezarticulat

Un tandem politic dezarticulat

De catva timp, scena politica romaneasca se confrunta cu un duel asurzitor intre doua tipuri de politiceni. Pe de o parte, este presedintele Traian Basescu, marele invingator al alegerilor din 2004, fara de care Romania ar fi fost si astazi condusa de arogantul Adrian Nastase flancat de PSD. Ne-am fi indepartat tot mai mult de UE, privati de reforme adevarate, prabusiti intr-o coruptie de sistem fara iesire, intr-o atmosfera generala de iliescianism depasit. Desigur, Traian Basescu nu a castigat singur alegerile, ci cu singura combinatie posibila in acceptie democratica, respectiv Alianta D.A., reunind PNL si PD. Noul presedinte l-a numit ca prim-ministru pe liderul PNL, Calin Popescu Tariceanu. (N.B.: Traian Basescu nu are de ce sa regrete numirea liberalului ca premier, deoarece nu avea alternativa la aceasta hotarare!)
Primul repros major facut de Traian Basescu liberalilor, in problema anticipatelor, este inconsistent in fond deoarece nimeni nu ar fi garantat o victorie neta a Aliantei, iar exemplul francez, cand premierul Balladur si-a scurtat drastic mandatul prin decizia neinspirata a presedintelui Chirac de a organiza alegeri anticipate, ar trebui sa dea de gandit criticilor pedisti ai premierului. A urmat apoi razboiul de gherila al presedintelui cu premierul, contraproductiv si contraindicat, mai ales in acest an decisiv inaintea aderarii la UE, conflict intretinut cu mult zel dinspre Palatul Cotroceni, spre dezamagirea profunda a electoratului Aliantei D.A. Mass-media ne “delecteaza” zilnic cu noi foiletoane ale conflictului, asortat de iesiri bizare la TV ale impetuosului nostru presedinte, in dialog cu Marius Tuca, la meci cu Gigi Becali si, ulterior, petrecand cu acesta o noapte de pomina, terminata cu o iesire contraventionala a dlui Traian Basescu pe rol de sofer in conflict cu Codul Rutier, totul asortat cu permanente “intepaturi” la adresa premierului. Calin Popescu Tariceanu este o personalitate charismatica, liberal ca structura si gandire politica, intelectual poliglot cu deschidere europeana, un excelent reprezentant al Romaniei in forurile UE, in preziua aderarii noastre mult asteptate. El are greaua misiune de a conduce Executivul intr-o perioada grea, cu calamitati naturale impovaratoare pentru economia nationala, dar si de a raspunde, cu calm, cu fina ironie, acuzelor prezidentiale, tot mai frecvente si mai inconsistente, adesea excesiv de nervoase, dar si de a-i chema la ratiune si disciplina pe unii liberali turbulenti sau manati de interese de grup, cum ar fi dnii Orban, Crin Antonescu si altii, din Bucuresti sau provincie. Romania este condusa astazi de doua personalitati total diferite ca formatie si conditionare filozofica, unite doar prin dorinta de prosperare a tarii si de desavarsire a procesului de aderare a tarii la UE. Presedintele Traian Basescu continua sa se bucure de increderea romanilor, ca urmare a demersurilor sale viguroase de reforma si de combatere a coruptiei, imprimand in acelasi timp un propriu puseu electoralist, dar practica cu aplicatie, uneori, iesiri intempestive, nepotrivite inaltei sale pozitii in stat. Se resimte lipsa lui Andrei Plesu dintre consilierii Cotroceniului.

Cele mai citite

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă