6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialInterviu cu un student român de la Coventry University. Află de ce...

Interviu cu un student român de la Coventry University. Află de ce merită să pleci la studii în străinătate.

Bună ziua! Numele meu este Paul Lupe. Sau Junior cum îmi mai spun unii prieteni din orașul meu natal, Sibiu. Sunt actual student al Universității Coventry, tocmai am încheiat primul an al cursului meu de Tehnologie aerospațială, cu succes aș putea spune. Și tristețe, a trecut mult prea repede.

 

  1. De ce ai optat pentru Coventry University?

 Eu am vrut să fac pilotaj. De aici a pornit toată această aventură. Însă, pe lângă avioane, am fost atras și de științe, fizică în principal. Am căutat și am cercetat pe internet și am găsit acest curs, de tehnologie aerospațială care îmbină practic avioanele și fizica în cursul ideal din punctul meu de vedere. Încă mă uimește faptul că fac treaba asta. Mă trezesc în timpul laboratoarelor spunându-mi ”Uau, sunt într-un simulator de zbor!” sau ”Uau! Sunt în cabina unui Harrier!”.

  1. Poți face o comparație între sistemul academic din Romania și cel de la universitatea la care studiezi momentan?

Diferențele sunt mari: aici sunt mai multe ore practice, notele se iau pe proiecte individuale sau în grup, dar axate pe laboratoare, pe workshop-uri și mult mai puțin pe învățat pe de rost, lecturile sunt interactive, tehnologia este integrată în învățare prin proiectoare, ecrane, platforme de întrebare și răspuns în timp real, laptop-uri pentru studenți și software de orice fel, pentru orice nevoie. Numărul de ore mai reduse îmi permite să am un job part-time pentru a-mi câștiga bani pentru tot ce înseamnă trai și bani de buzunar.

  1. Ce facilități și surse de finanțare îți pun la dispoziție universitatea?

Universitatea dispune de câte un departament pentru orice problemă ar putea apărea, de la momentul în care te decizi să aplici, până la prepararea micului dejun. Eu am rămas impresionat de simulatoarele de zbor, de avionul cu reacție Harrier și de tunelul de vânt. Am avut ocazia să lucrez cu toate acestea. Alte facilități de care am fost impresionat sunt trading floor-ul colegilor mei care studiază bursa, ei primesc informațiile de la bursă exact ca pe Wall Street, doar cu o mică întârziere, laboratoarele celor de la medicină și multitudinea de manechine programabile pe care exersează ei, muzeul celor de la arte și de mașinile construite de colegii mei ingineri. Cât am plătit pentru tot? În afară de traiul meu, nu am plătit nimic încă; statul englez oferă un împrumut pentru taxa de școlarizare. Pe lângă asta, se pot primi burse de merit pentru nota de la examenul de bacalaureat, pentru nota de final de an în facultate, burse sociale sau burse prin diferite programe.

  1. Ne poți oferi detalii despre modul de abordare al profesorilor de la universitate?

Lecturile nu înseamnă doar profesorul citind lecția studențiilor în timp ce ei dorm, ci un dialog constant dintre cele două părți, presărat cu glume, videouri sau jocuri. Laboratoarele practice au însemnat pentru mine să lucrez pe simulatorul de zbor, fiind pilotul și turnul de control pe rând, să dezmembrez o parte a aripii avionului cu reacție, să o inspectez și să o montez la loc, teste și simulări la scară în tunelul de vânt, construcția, programarea și pilotarea unui quadcopter, construirea unui machete de protecție, de la design în software, la printare 3D și testare.

  1. Recomanzi Coventry University viitorilor studenți internationali?

Sunt student la o facultate votată cea mai modernă pentru 3 ani la rând, o facultate printre primele din lume, o facultate care este orientată către studenți și nevoile acestora, o facultate care mă face să mă trezesc lunea bucuros că merg la ore. Cursul meu este o perfectă îmbinare a pilotajului și ingineriei, doua domenii care îmi plac. Ca să păstrez totul cât de cât scurt și să nu plictisesc cititorii, nu regret faptul că am ales Coventry. Este de vis! Iar dacă vrei să îți spui și tu povestea, îți recomand să participi la Admiterea pe loc organizată de EDMUNDO în București (19, 20 iulie), Timișoara (19 iulie) și București (19 iulie), iar informațiile le poți găsi pe https://www.edmundo.ro/stiri/admitere-pe-loc-in-marea-britanie/ .

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă