30.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialUn spital din județul Brașov, închis acum șase ani, va fi redeschis...

Un spital din județul Brașov, închis acum șase ani, va fi redeschis la cererea localnicilor

Spitalul municipal din Săcele, care fusese închis la data de 1 aprilie 2011, se va redeschide la jumătatea lunii iulie 2017, informează Agerpres.

Redeschiderea este posibilă după ce Ministerul Sănătății a dat avizul în acest sens, a anunțat miercuri, într-o conferință de presă desfășurată la Prefectură, primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

"Intenția de a redeschide spitalul a fost de anul trecut, dar nu s-a reușit. A fost un proiect dificil, nu mă așteptam să fie atât de greu, dar până la urmă unitatea medicală va fi redeschisă, preconizăm noi la jumătatea lunii iulie. Am primit avizul de la Ministerul Sănătății , urmează ca în câteva zile să prezint documentele necesare Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, pentru a primi și de aici avizul de funcționare", a punctat primarul.

Edilul a explicat că în primele trei-patru luni spitalul va funcționa în regim de ambulatoriu și spitalizare de zi, iar după patru luni în regim de spitalizare continuă. Structura de funcționare a spitalului, aprobată de Ministerul Sănătății este de 50 de paturi. În ambulatoriu vor exista șapte specialități: interne, pediatrie, chirurgie, ORL, ginecologie, oftalmologie, pneumologie. Primăria va investi 1,4 milioane de lei, din care 600.000 pentru achiziționarea de echipamente medicale, iar 800.000 de lei pentru buna funcționare a spitalului.

Un număr de 12 medici și asistente și-au exprimat dorința de a se angaja la spital, a afirmat Virgil Popa.

Trei spitale din județul Brașov au fost închise la 1 aprilie 2011: Spitalul din Săcele, Spitalul din Codlea și Spitalul din orașul Victoria. În urma numeroaselor proteste organizate de locuitorii orașului Codlea pe parcursul anului 2011, Ministerul Sănătății a aprobat redeschiderea spitalului în 2012, celelalte două rămânînd închise.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....
Ultima oră
Pe aceeași temă