2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn sfert de glob dă mită

Un sfert de glob dă mită

O persoană din patru la nivel mondial a plătit mită în cursul anului trecut, potrivit unui studiu publicat joi pentru a marca Ziua Internaţională Anticorupţie, informează Hotnews.

Studiul, realizat de agenţia non-guvernamentală Transparency International, a urmărit mita la scară mică, fiind întocmit şi pe baza unor sondaje de opinie printre mai mult de 91.000 de persoane din 86 de ţări.

În ultimele 12 luni, una din patru persoane a plătit o mită unor funcţionari din domenii precum sănătatea, educaţia sau finanţele, arată Barometrul Global al Corupţiei pe anul 2010.

Însă – potrivit documentului – instituţia cea mai coruptă se dovedeşte a fi poliţia. Aproape 30 la sută din respondenţii care au avut relaţii cu poliţia au declarat că au dat mită.

La nivel mondial, Africa sub-sahariană a fost regiunea cu cea mai mare incidenţă de luare de mită, mai mult de o persoană din două recunoscând că a facut astfel de plăţi către unii funcţionari, în ultimele 12 luni. Urmează în acest top Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, 36 la sută din oamenii din aceste regiuni spunând că au plătit mită.

Procentul este de 32 la sută în fostele republici sovietice, 23 la sută în America de Sud, 19 la sută în Balcani şi Turcia, 11 la sută în regiunea Asia-Pacific şi scade la 5 la sută în Uniunea Europeană şi America de Nord.

Studiul mai arată că cei cu salarii mici tind să ofere mai des mită.

Cele mai citite

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul – Mii de credincioși, așteptați la Mănăstirea Bistriţa

Mii de credincioși sunt așteptați miercuri, 20 noiembrie 2024, la Mănăstirea Bistrița din comuna Costești, pentru a sărbători pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul. Cu...

„People of Steel”, documentarul care marchează 1000 de zile de război în Ucraina s-a lansat

Documentarul "People of Steel", care marchează cele 1000 de zile de război în Ucraina, s-a lansat. https://www.youtube.com/watch?v=Yr_EfWLQRKs "People of Steel", documentarul care marchează 1000 de zile...

În premieră, Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

Kievul a declarat că a lovit un arsenal rusesc în apropierea orașului Karachev din regiunea Bryansk, la peste 110 km (70 mile) de Ucraina Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă