Un scaun pentru Tony Blair

Timp de zece ani, cat a condus guvernul britanic, Tony Blair a exercitat o ciudata fascinatie asupra clasei politice franceze, si nu doar la stanga ei. Socialistii din Franta au fost, iar unii inca mai sunt, deseori tentati sa preia cateva retete de succes din cea de-a "treia cale", social-liberala, care le-a adus laburistilor britanici destule succese, indeosebi economice.  Ar fi vorba de un dozaj savant, in care guvernul mentine un control social de stanga, retragandu-i statului multe din prerogativele pletorice si incurajand initiativa liberei concurente, cu un cod al muncii si cu relatii de productie simplificate la minimum. Este, de altfel, si doctrina europeana practicata de Marea Britanie, cu accentul pus pe libertatile economice si mai deloc pe interventiile politice comunitare. Asa se si face ca vocatia europeana a tarii care si mai demult s-a codit sa intre in comunitate inca pare destul de suspecta. Se considera ca  tentatia "atlantista" ar fi mai inradacinata in spiritul britanic, de unde si graba cu care s-a lasat dusa in aventura irakiana. Altfel, Marea Britanie a ezitat si tot ezita sa intre in zona euro, iar la avortatul proiect de constitutie s-a uitat cas, dupa cum nici tratatul simplificat nu-i prea place. Numai ca Uniunea Europeana incepe sa devina mai importanta decat tropismul de a prezerva disimulatul orgoliu insular. Iar in configuratia aliantelor de maine, pana si Marea Britanie va trebui sa se "angajeze total" in reformele viitoare din sanul Uniunii. O spunea ieri Gordon Brown, o vor repeta si altii la Londra, unde s-a dat cuvantul de ordine ca Anglia nu trebuie sa ramana pe tusa. Europa devine mai importanta si pentru Londra, chiar economic vorbind, mai mult decat restul lumii, indiferent de felul in care va fi continuata globalizarea. Numai ca etapa de reforme in care intra acum Uniunea va reclama actiuni politice concertate, ce risca sa fie si mai putin pe placul liberalilor londonezi. Las’ ca Gordon Brown e considerat chiar mai putin filoeuropean decat Tony Blair, deci Londra risca sa ramana elevul dificil al clasei! Numai ca Blair are mai multa intuitie europeana si se gandeste chiar ca ar putea deveni el cel dintai presedinte al Uniunii, dupa ce tratatul simplificat va fi adoptat de toata lumea, inclusiv in propria-i tara. Campania pentru aceasta insolita functie a si fost lansata, iar primul sustinator al lui Blair e francezul Nicolas Sarkozy. Cum este aplicata metoda serviciu contra serviciu, laburistul Blair, un om de stanga, a trecut Canalul ca invitat de onoare la marea adunare a neogaullistilor de dreapta, din UMP, in momentul in care partidul prezidential tocmai isi lansa campania electorala pentru alegerile regionale din Franta. Socialistii francezi nu au apreciat catusi de putin si deja incep sa spuna ca euroscepticul Blair n-ar fi potrivit sa devina tocmai el primul presedinte al Uniunii Europene. In schimb, presedintele Sarkozy face o noua miscare subtila pe tabla de sah a strategiei politice, unde conteaza nu reactiile imediate, ci lantul cat mai multor miscari anticipate. Caci daca el a atras deja in guvern sau prin comisii prezidentiale unele personalitati ale stangii franceze, iata ca aduce in tabara ecumenismului sau politic si o mare figura din viata internationala! In speranta ca alegatorii din Hexagon isi vor aduce aminte de spectacolul dezinvoltului Blair, cu lectia bine rostita-n franceza si cu glume care au pigmentat pledoaria lui europeana, in momentul cand vor trebui sa-si aleaga primarii. Chiar daca una cu alta nu au nici o legatura. Fabulos Sarkozy, regizorul unui nou show in care el insusi parea sincer fascinat de prestatia invitatului! Care, dupa ce s-a situat undeva pe la centru-stanga, sau ca ipotetic "democrat" in Statele Unite, nu a exclus nici ipoteza ca in Franta ar fi fost un "socialist", cooptat chiar in guvernul lui Sarkozy. Da, dar un socialist care doreste reforme, si iata piatra aruncata in gradina acestora. Iar asta il confirma pe Sarkozy, in miscarea lui generala de dizolvare si contopire a ideologiilor: nu conteaza doctrinele (desi nu e rea justitia sociala), conteaza doar oamenii. Contati doar pe noi, cel putin in Europa! Tony Blair. Nicolas Sarkozy.

Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris