4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialUn rom supravieţuitor al Holocaustului critică Franţa, Italia, România şi Bulgaria

Un rom supravieţuitor al Holocaustului critică Franţa, Italia, România şi Bulgaria

Un rom care a supravieţuit Holocaustului a denunţat joi modul în care sunt trataţi romii în Franţa, Italia, România şi Bulgaria, în primul discurs al unui membru al acestei comunităţi susţinut cu ocazia comemorării oficiale, la Berlin, a victimelor nazismului, relatează AFP, citata de Mediafax.

„În numeroase ţări, suntem minoritatea cea mai veche. Dar sinti şi romii sunt trataţi în mod nedemn, mai ales în ţările din Europa de Est cum ar fi România sau Bulgaria”, a declarat emoţionat Zoni Weisz, un rom olandez a cărui familie a fost exterminată aproape integral de nazişti.

„În unele ţări din Europa de Vest ca Italia şi Franţa, suntem victime ale discriminării, suntem excluşi şi trăim în condiţii nedemne în ghetouri”, a adăugat olandezul, devenit grădinarul curţii regale olandeze şi fiind foarte implicat în apărarea romilor.

„Discriminarea, stigmatizarea şi excluderea reprezintă preţul zilnic” plătit de romi, a declarat el. „În unele restaurante reapar afişe cu textul «Interzis ţiganilor». Istoria se repetă”, a adăugat Zoni Weisz în faţa figurilor grave ale cancelarului Angela Merkel şi deputaţilor din Bundestag.

Franţa a intensificat anul trecut expulzarea romilor către România şi Bulgaria, generând critici şi tensiuni puternice cu Bruxelles-ul. Comisarul european Viviane Reding a denunţat situaţia „scandaloasă” a romilor din Europa, care trăiesc „în sărăcie absolută”.

Italia a fost acuzată şi ea de încălcarea drepturilor romilor, în special în privinţa locuinţelor.

Aceasta este prima dată când un rom este invitat de onoare la această zi de comemorare a victimelor nazismului instaurată în 1996 în Germania, în ziua în care se aniversează eliberarea din lagărul de concentrare de la Auschwitz, la 27 ianuarie 1945.

Comunitatea romă este formată din 10-12 milioane de persoane în Europa.

Cele mai citite

Finlanda investighează o întrerupere neplanificată a unui cablu submarin de alimentare electrică care conectează țara cu Estonia

Finlanda investighează o întrerupere neplanificată a unui cablu submarin de alimentare electrică care conectează țara cu Estonia, a anunțat premierul finlandez Petteri Orpo, scrie...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...
Ultima oră
Pe aceeași temă