Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European (LIBE) a adoptat luni seară raportul Coelho cu privire la extinderea spaţiului Schengen, document ce arată că România şi Bulgaria au demonstrat că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen într-o manieră satisfăcătoare, potrivit Agerpres.
Raportul elaborat de eurodeputatul Carlos Coelho menţionează că, ”ţinând cont de rezultatele evaluărilor şi ale vizitelor de reevaluare necesare realizate de echipele de experţi, raportorul PE ajunge la concluzia că ”deşi există unele chestiuni deosebite care vor necesita o informare periodică şi o urmărire pe viitor acestea nu constituie un obstacol pentru deplina aderare a celor două state membre” la spaţiul Schengen.
Documentul arată că trebuie ţinut cont de faptul că zona Bulgaria-Turcia-Grecia este una din cele mai sensibile zone ale frontierelor externe ale UE în termeni de migraţie ilegală. De aceea, este necesar ca Bulgaria să adopte unele măsuri adiţionale, mai ales pentru a pregăti un plan special care să conţină acţiunile de implementat în momentul intrării în Schengen şi de asemenea o abordare comună (între Grecia, Turcia şi Bulgaria) pentru a putea răspunde la posibila creştere a presiunii migraţioniste.
Raportul mai prevede că statele membre vizate să informeze în scris PE şi Consiliul, într-o perioadă de şase luni de la data intrării în vigoare a deciziei (ce va fi luată de Consiliul JAI – n.red.), cu privire la implementarea acestor măsuri adiţionale şi reafirmă că eliminarea controalelor la graniţe presupune un nivel minim de încredere reciprocă între statele membre cu privire la existenţa unor controale eficiente la graniţele externe, întrucât securitatea spaţiului Schengen depinde de rigoarea şi eficienţa cu care fiecare stat membru îşi desfăşoară controalele la graniţă.
Membrii LIBE au respins, în acelaşi timp, cele 3 amendamente depuse de eurodeputaţii liberali Jens Rohde, Alexander Alvaro şi Jan Mulder, în care cei trei denunţau corupţia din România şi Bulgaria şi sugerau că acestea nu ar trebui să intre în anul 2011 în spaţiul Schengen. Astfel, unul dintre amendamentele formulate de cei trei eurodeputaţi arăta că în decizia privind extinderea spaţiului Schengen, Consiliul UE ar trebui să îşi ”exprime profunda îngrijorare legată de corupţia în statele membre şi să sublinieze că Uniunea Europeană trebuie să stabilească condiţii de combatere a corupţiei pe baza unor criterii şi standarde măsurabile”.
De asemenea, cei trei eurodeputaţi propuneau ca, în textul elaborat de Consiliu, formularea ”prevederile acquisului Schengen la care se face referire în anexa I se vor aplica Bulgariei şi României între ele şi în relaţia cu Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Polonia, Portugalia, Slovania, Slovacia, Finlanda şi Suedia, ca şi cu Islanda, Norvegia şi Elveţia de la ‘XXXX 2011” să fie înlocuită cu ”prevederile (…) se vor aplica de la XXXX 20XX’