1.9 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn producător local de medicamente a obţinut ANULAREA unei taxe claw back

Un producător local de medicamente a obţinut ANULAREA unei taxe claw back

 Unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente de pe piaţa românească a obţinut anularea în instanţă a taxei claw-back în valoare de peste 15 milioane lei (3 mil. euro), aferentă trimestrului al doilea din 2012, potrivit unui comunicat al casei de avocatură care a reprezentat compania farmaceutică.

Curtea de Apel Bucuresti a admis acţiunea formulată de compania farmaceutică, prin intermediul Casei de Avocatură Ionescu şi Sava, şi a dispus anularea notificării prin care se comunicau de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate datele de consum pe baza cărora a fost calculată şi platită taxa.

Reprezentanţii casei de avocatură susţin că argumentul principal care a stat la baza deciziei Curţii este legat de includerea TVA în baza de impozitare calculată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

,,Practic se aplică un impozit la impozit, ceea ce Curtea Constitutională a hotarât în februarie 2013 că este neconstituţional, încălcând principiul justei aşezări a sarcinii fiscale”, declară Radu Ionescu, managing partner în cadrul Casei de Avocatură Ionescu şi Sava.

Acţiuni similare au fost depuse de majoritatea companiilor farmaceutice prezente pe piaţa din în România, ca urmare a neregulilor constatate în modul de calcul de către CNAS al consumului de medicamente.

,,Marii jucători din sectorul farmaceutic semnalează în instanţă probleme ca lipsa de transparenţă în calculul taxei claw-back, procentul excesiv de taxă, includerea TVA şi adaosul altor jucători (distribuitori, farmacii) în baza de impozitare, astfel încât practic producătorii plătesc un impozit pe veniturile obţinute de alte entităţi (distribuitori, farmacii)”, a adăugat reprezentantul casei de avocatură.

Din raţiuni de confidenţialiate casa de avocatură nu a dezvăluit numele companiei. În top 5 jucători în piaţa pharma se numără: Sanofi, Hoffmann La Roche, Novartis, Servier şi Pfizer.

Surse din piaţă spun că producătorul care a obţinut anularea taxei ar fi Novartis.

Cele mai citite

Israelul a interceptat un proiectil lansat din Yemen

Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, potrivit barrons.com. 'Un proiectil...

Peste 20.000 de români au beneficiat de despăgubiri prin asigurările de viață, conform UNSAR

Raportul UNSAR arată că asiguratorii din România plătesc despăgubiri în valoare de 5,2 milioane de euro, în fiecare zi calendaristică Asigurările de viață oferă un...

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă