19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUn primar din Franţa justifică hotărâri împotriva cerşetoriei, traduse în română şi...

Un primar din Franţa justifică hotărâri împotriva cerşetoriei, traduse în română şi bulgară

Un primar din Franţa, care a emis două hotărâri municipale interzicând cerşetoria şi căutarea prin gunoi, traduse inclusiv în limbile română şi bulgară, informează Mediafax.

Cele două decizii, redactate în limba franceză, au fost afişate la Primăria din La Madeleine, o localitate din apropiere de Lille, dar alte două versiuni, în română şi bulgară, au fost imprimate pentru a fi distribuite populaţiei.

„Ştiam sigur, adoptând cele două hotărâri şi făcând acest demers, că voi fi acuzat de discriminare, că voi fi acuzat de stigmatizarea populaţiilor, dar acesta nu este scopul meu, nu este intenţia mea. Eu sunt primarul unei localităţi, îmi asum responsabilităţile, pentru a denunţa practicile care contravin ordinii publice”, a explicat Sebastien Lepretre (UMP).

Primarul a adoptat aceste decizii la cererea unei părţi a populaţiei şi a unor comercianţi, potrivit France 3.

Mai mulţi romi sunt instalaţi pe un câmp situat la câteva sute de metri de localitate, dar care aparţine de Lille, oraş care a decis să nu mai practice expulzarea romilor.

„Ei sunt obligaţi să cerşească sau să caute prin gunoi pentru a supravieţui, prin urmare, această decizie îi va alunga şi îi va împiedica să supravieţuiască. Sunt oameni şi cetăţeni europeni”, a subliniat asociaţia La Pierre blanche.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă