Ma intreb retoric si ii intreb pe cei care va citesc pe dumneavoastra: de ce eu nu sunt santajat niciodata? I-am invitat pe toti sa fiu si eu obiectul unui santaj. Raspunsul meu este foarte clar: aveti ceva de dezvaluit? Aveti vreun document? Dati-l publicitatii! Eu stiu ca nu exista. Acest cuvant de care se abuzeaza, santaj, este valabil atunci cand ai comis ceva ce a contravenit unor dispozitii legale sau reguli morale." E citat din Emil Constantinescu suparat. Domnia-sa e suparat de cand il cunosc. E suparat pe toti cei care l-au invins de-a lungul vremii: comunisti, criptocomunisti, colaborationisti, Securitate, mineri, mai nou intelectuali, N.C. Munteanu; e suparat chiar si pe literatura. si nu-i de mirare: cred ca, dupa ce-si va reciti interviul din care am extras fragmentul de mai sus, va fi foc si para pe limba romana. Cand am scris ca "Securitatea si-a bagat coada la premiile Observatorului cultural", ma refeream la evocarea ei de catre Neculai Constantin-Munteanu in scrisoarea deschisa adresata redactiei.
Vocea "Europei libere" spunea ca Emil Constantinescu a fost invins de Securitate inainte de a se fi luptat cu ea. Nici vorba de vreo aluzie la vreo relatie dintre Securitate si o revista literara pe care o stimez. Dar raman doua intrebari. Prima: de ce "Observator cultural" trebuia sa acorde un premiu "pentru atitudine"? si a doua, pe care o formulez dupa ce va invit sa recititi fragmentul de interviu de mai sus: ce cauta Emil Constantinescu la premiile unei reviste culturale? Poate ca nu era vorba, totusi, decat de expunerea unei mostre de "neogloboquadrina pachiderma"…
