Nascut la Biertan in 1954, pictorul Ioan Iacob a emigrat in 1975 in Germania. Aici s-a format ca artist, dupa studiile terminate la Academia de Arta din Dusseldorf sub indrumarea lui Gotthard Graubner, caruia i-a devenit si asistent. La 20 de ani de la prima expozitie personala, Ioan Iacob isi vede deschisa la Galeria Curtea Veche (str. Franceza nr. 54) prima expozitie din tara natala (care va ramane deschisa pentru public pana la 16 mai).
“Pictez numai ceea ce ma inconjoara”, imi spunea artistul prezentandu-mi operele reunite la Bucuresti. Desene in creion, uleiuri, acuarele, grafica, aquaforte, reflecta in diverse ipostaze o puternica personalitate perfect stapana pe un univers coerent, din care transpar cateva laitmotive indragite: formele materiei organice, frunze, flori, arbori, castane (culese din parcul brancovenesc de la Mogosoaia), dar si o prezenta umana discreta si invaluita intr-o aura de poetic mister: o femeie singura sau, uneori, insotita de un copil. Fie pe spatii mari (masa, ulei pe panza 130×200 cm), fie in ansambluri de serii (12 sau 3) de tablouri de mici dimensiuni, laitmotivele lui Ioan Iacob – subtil ancorate in micro sau macrocosmos – sugereaza un excelent echilibru compozitional. Fara a soca prin spectaculos, armonia culorilor invita la profunda meditatie (printre modelele pictorului raman numele unor Ensor, Turner, Vermeer fiind de referinta). “Pentru a gasi viata interioara a culorii este nevoie de adancire. Vibratia culorii trebuie sa razbata din intregul tablou. Tablourile sunt altarul meu”, iata cateva din ideile directoare ale unei profesiuni de credinta a artistului.
In expozitia de la Bucuresti sunt reunite doar opere foarte recente (2005) ce reflecta doua laitmotive – fereastra si masa. Primul implica privirea din exterior in interior cu descoperirea nedesavarsita a unui univers din care lipsesc povestea, absurdul, distorsiunea, exoticul, poezia, prozaicul, suspansul.
Al doilea laitmotiv sustine o savanta geometrie cu natura moarta, deloc agresiva sau spectaculoasa prin culori si forme. Daca primul laitmotiv era guvernat de cenzuri si ritmuri spatiale, al doilea implica un lirism dens in vibratii.
“Lucrez cu muzica si literatura. Pe Beethoven il iubesc mai presus de orice. Ascult si primesc o lectie despre tonuri si nuante. Este o intelegere subiectiva a unei idei”, mai afirma artistul roman, care adauga: “Sunt incapabil sa pictez o pompa de bicicleta sau un ventilator, dar pot picta o piatra, o ramura, o castana sau un cuib, in tot cazul ceva organic”.
Opera lui Ioan Iacob reuneste cateva atribute majore ale scolii ce l-a format: un realism incarcat de spiritualitate, o seriozitate ce nu-si refuza gluma, o bine desenata coerenta interioara, un refuz constructiv fata de abstract. Peisajul spiritual al lui Ioan Iacob este animat de o profunda generozitate si intelegere.
