Zoltan Bela a abandonat temele-social politice ale Estului, care i-au adus anul trecut succes în Occident, pentru a explora filonul căldurii casnice pictându-şi întâi soţia, iar acum băieţelul.
Expoziţia cea mai cunoscută a lui Zoltan Bela, „Transition Icons”/ „Simboluri de tranziţie” a avut loc în Italia, la Galeria Donatini&Carini în 2009, şi a avut un succes remarcabil – toate lucrările au fost vândute, cu preţuri care s-au dus până la 10.000 euro (o lucrare cu un câine maidanez într-o hală industrială). Pentru un artist cvasinecunoscut din Est, e o performanţă.
Dacii, tavane de fabrici, dulapuri comuniste de metal
Expoziţia italiană documen-tează, în felul specific al artei, anii ’90, cu clădiri industriale părăsite, tavane de fabrici, dacii, dulapuri comuniste de metal – şi toate aceste „icoane”, simbo-luri ale tranziţiei, sunt scăldate într-o lumină metalică, crudă şi rece. Or, tentaţia de a continua o formulă care vinde afară e foarte mare când vrei să atingi consacrarea internaţională. Ei bine, Zoltan Bela nu a făcut asta; următoarele două expoziţii abandonează filonul socio-po-litic, concentrându-se asupra istoriei personale, mai exact, asupra familiei sale. În „Self Reflecting 30″, personajul predilect al pânzelor este „femeia-elastic”, Anto, soţia lui Zoltan Bela, iar în expoziţia vernisată în acest weekend la galeria „Little Yellow”, fiul său Luca, „băieţelul superrapid”. „După fiecare expoziţie plec spre alte teme. De la mediul social şi politic al României tranziţiei am trecut la prezentul generaţiei mele, pictând-o pe Anto, soţia mea, şi acum, iată, am focusat pe viitor şi pe fiul meu de 5 ani, Luca.”
Familia, într-un timp de criză globală
De ce „Un timp, un loc şi o stare anume”? „Undeva în Europa de Est”, spune curatorul Cosmin Năsui, „un timp, un loc şi o stare anume fixează coordonatele artistice al unei vieţi cuprinse într-o expoziţie. Într-un timp de criză globală, undeva între nordul (unde locuieşte şi lucrează artistul) şi sudul Bucureştiului (studioul unde expune), un băieţel pe nume Luca îşi trăieşte viaţa pe care tatăl său o pictează”. Nimic din lumina ostilă şi crudă din „Simboluri ale tranziţiei”, picturile „pudrând atent clipele de intimitate specifice primelor mari (care pentru un adult par însă mici) contacte unu la unu cu lucrurile, materialele, lumea în general”, în cuvintele curatorului Cosmin Năsui. În „Dad just passing by”/ „Tata tocmai a trecut pe-acolo”, Luca stă pe calorifer şi se uită pe fereastră afară; în „Face to face”/ „Faţă în faţă” scoate limba la ceea ce pare mulajul unui cap de rinocer; în „Sudden Atraction” / „Atracţie subită”, băieţelul superrapid ia în palmă laba unui dinozaur dintr-un muzeu de ştiinţe naturale, uitându-se în sus, spre capul animalului dispărut. În „For real?!”/ „Pe bune?!” şi „Unspoken”, Luca ia contact cu arta neliniştitoare a contemporaneităţii şi o îmblânzeşte, traducând-o în felul său copilăresc – astfel, în „For real”, el se joacă cu o sculptură a lui Bogdan Raţă reprezentând o labă de picior înzestrată cu degete de mâini.
Prieten cu dinozaurii de la „Antipa”
„Acest ciclu porneşte de la o vizită cu Luca în Muzeul Antipa, unde m-a surprins inocenţa cu care a prins de mână un dinozaur; m-a surprins inocenţa cu care a ăprins de mână dinozaurul şi uite aşa am început să caut imagini cu el, detalii cu el descoperind lucruri, întâlnindu-se cu lumea”, detaliază Zoltan Bela. Însă, dincolo de focalizarea pe banalitatea intimităţii casnice, picturile sunt impregnate cu aceeaşi atmosferă obsedantă, bântuitoare, care face marca stilului Zoltan Bela: „indifeent ce-aş picta, mă interesează ca dincolo de figurativ în picturi să se vadă un tâlc, o atmosferă, o tensiune care să te facă să cazi pe gânduri.”
Pictura românească şi chineză, vedetele momentului
În vârstă de 33 de ani, Zoltan Bela a absolvit Artele la Cluj, în 2001, acolo unde s-a format o întreagă generaţie de pictori figurativi cu mare succes în străinătate – Adrian Ghenie, Mircea Suciu, Victor Man, Marius Brecea. „Nu ştiu dacă există într-adevăr o „Şcoală de la Cluj” – artiştii despre care se spune că aparţin acestei şcoli au evoluat în direcţii diferite. Am fost coleg cu Victor Man, Şerban Savu; cu acesta din urmă, chiar dacă m-am mutat în Bucureşti, am rămas prieten”. De altfel, acesta l-a recomandat galeriei Corini&Donatini. Ficţiune critică sau nu, „Şcoala de la Cluj” vinde cel mai bine în Occident acum („o adevărată mină de aur a picturii contemporane”, în cuvintele curatorilor de la Carini&Donatini). Zoltan nu ezită să vorbească despre faptul că pictura românească şi cea chineză sunt pe val acum: „Cred că interesul pentru ce facem noi a pornit de la nevoia de a vedea pictură figurativă ca o formă de saturaţie la arta transgresivă care e la modă în Vest”. Unul din reprezentanţii acesteia este celebrul Damien Hirst. Faptul este confirmat şi de galeriştii italieni într-un interviu de pe modernism.ro: „ Este imposibil ca o lucrare a unui artist de 30 de ani, după o carieră de trei ani, să coste 30.000 euro (n.n. – Victor Man, Adrian Ghenie), e ceva ciudat legat de asta”.
