5 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn mutant politic ce face jocurile în România

Un mutant politic ce face jocurile în România

Sub ochii noştri şi cu complicitatea unor forţe politice şi cercuri de interese creşte un mutant politic cum nu mai există în Uniunea Europeană. UNPR vrea să controleze jocul, deşi nu a trecut niciodată prin singurul examen care legitimează cu adevărat un partid: alegerile.

„Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi avem 358.000 de membri de partid înscrişi la tribunal, cel mai mare partid din România – PSD – avea vreo 500.000, iar celelalte – 100.000 de membri înscrişi. În ultimele două luni s-au mai înscris în UNPR peste 70.000 de români. Sunt convins că şi cu dumneavoastră, în momentul de faţă, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR.“

Fragmentul de mai sus face parte din declaraţia preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, cu ocazia preluării resturilor rămase din formaţiunea lui Dan Diaconescu (fuziune prin absorbţie cu PP-DD), ce s-a oficializat duminică.  Halucinant, nu-i aşa? Un străin aterizat pentru prima dată în România şi care care citeşte aşa ceva ar putea crede că este vorba despre un partid  rodat în alegeri, cu o doctrină puternică, ce nu a coborât niciodată sub 15-20% din opţiunile de vot şi care este îndreptăţit să-şi dorească puterea.

Dar noi, cei care am trăit în ultimii 20 de ani în această ţară, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva democraţia noastră este defectă, în condiţiile în care permite astfel de aberaţii. Pentru că, pe date concrete, Oprea nu a minţit: UNPR este acum cel de-al treilea partid din România cu peste 60 de parlamentari. Asta deşi, la alegerile din 2012, a făcut parte din USL, primind cadou din partea PSD şi PNL 10 locuri în Camera Deputaţilor şi 5 în Senat, fiind ultima formaţiune din acest punct de vedere, neavând atunci nici măcar numărul minim necesar formării unui grup parlamentar.

Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, UNPR a apărut pe scena politică în 2010, fiind înfiinţată de parlamentarii demisionari din mai multe partide – în principal PSD, PNL – care şi-au făcut propria formaţiune ce a sprijinit guvernul PDL.Pentru puţin timp, deoarece, în 2012, armata lui Oprea a schimbat tabăra şi „interesul național“, candidând sub sigla USL. Iată pe scurt istoria Uniunii Naţionale pentru Progresul României, istorie care, după cum vedeţi, are puţine lucruri în comun cu progresul şi foarte multe cu şmenul politic.

„Cine doreşte stabilitate, securitate şi seriozitate să vină la UNPR, aşa putem să strângem un milion de membri de partid. Ştiu că este greu, dar o să reuşim“, mai spunea duminică tot Gabriel Oprea, iar luni alţi doi parlamentari i-au urmat îndemnul: deputaţii Liliana Mincă şi Ştefan Dalca.
Oastea de strânsură a generalului Oprea face legea în acest moment pe scena politică: îl ţine la guvernare pe Ponta, dar tot atât de bine i-ar putea aduce la putere pe liberali, dacă s-ar decide să schimbe tabăra. Şi cum nici puterea şi nici opoziţia nu îndrăznesc să-l supere, preşedintele UNPR îşi urmăreşte interesele.

Spun Ponta şi Dragnea că nu sunt de acord cu mărirea salariilor demnitarilor înaintea celorlalţi bugetari? Ordonanţa a trecut ca prin brânză, atâta vreme cât a ieşit din pixul lui Gabriel Oprea,în perioada în care i-a ţinut locul lui Victor Ponta la Palatul Victoria. Vrea generalul din fruntea ţării pensii speciale pentru militari? Opoziţia nu are nici o problemă cu acest lucru, deşi pedeliştii ar trebui să-şi aducă aminte cât s-a chinuit Guvernul Boc (din care unii dintre ei au făcut parte) în 2010 să elimine aşa-zisele „pensii nesimţite“. Atunci erau nesimţite, dar acum, probabil, sunt meritate, pentru că aşa a decretat generalul Oprea.

UNPR se află în cea mai bună formă din punct de vedere politic şi este de aşteptat ca, în perioada următoare, să crească numărul parlamentarilor care, din tot fel de interese, vor trece la această formaţiune. Iar din această poziţie, Gabriel Oprea va putea să-şi impună propria agendă, mai ales că partidele legitimate totuşi de voturile alegătorilor nu vor să-i stea în cale.

Chiar dacă generalul de intendenţă cu patru stele invocă „interesul naţional“ prin tot ceea ce face, mi-e greu să am încredere într-un om cu o scară de valori cel puţin ciudată: a trecut prin toate guvernele de la Adrian Năstase încoace, face parte dintr-o coaliţie guvernamentală alături de PSD, dar votează uneori cu opoziţia (cum s-a întâmplat la alegerea directorului SIE) şi-şi exprimă susţinerea atât faţă de preşedintele Iohannis, cât şi faţă de Ponta. Ca să nu mai vorbim de teza sa de doctorat suspectă de plagiat sau de trecutul şi averea sa dubioase. Aceste lucruri vor trebui în cele din urmă lămurite de instituţiile abilitate, dar până atunci vedem că, din punct de vedere politic, Gabriel Oprea este de neoprit. Iar atâta vreme cât partidul acestuia nu va fi legitimat prin votul cetăţenilor, daţi-mi voie să nu cred povestea că UNPR urmăreşte cu adevărat „interesul naţional“.

Iar cei care au creat acest mutant politic ar trebui să se gândească totuşi la ce fel de democraţie vor pentru România.  

 

Gabriel Bejan
Gabriel Bejan
Gabriel Bejan, sef departament Investigatii
Cele mai citite

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Speranță pentru soldații ucraineni: Noua Lege a Demobilizării promite întoarcerea în civilie

În prezent, ucrainenii înrolați în armată pot reveni la viața civilă, doar dacă sunt răniți pe câmpul de luptă Ministerul Apărării intenționează să finalizeze un...

Rusia e gata să facă pace cu Ucraina. Ce rol va avea Donald Trump

Rusia este deschisă negocierilor privind încetarea războiului din Ucraina dacă acestea sunt iniţiate de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat joi ambasadorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă