17.4 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSpecialUn militar roman mort si alti patru raniti in Afganistan

Un militar roman mort si alti patru raniti in Afganistan

Un militar roman a murit iar alti patru au fost raniti in noaptea de luni spre marti in Afganistan pe cand se intorceau dintr-o misiune de patrulare. Militarul mort in Afganistan este caporalul Ionel Gheorghita Dragusanu, 38 de ani, si era incadrat la Batalionul 341 Infanterie din Topraisar din anul 2001. El era casatorit si avea un copil. Caporalul Dragusanu este cel de-al patrulea militar roman care cade la datorie in teatrul de operatiuni din Afganistan din 2002 pana in prezent. Ieri, prin ordin al ministrului Apararii, caporalul Dragusanu a fost inaintat, post-mortem, la gradul de sublocotenent.
Caporalul Ionel Gheorghita Dragusanu se afla in primul transportor amfibiu blindat, dintr-o coloana de patru autovehicule, care efectua o misiune de patrulare. In jurul orei 3.00 (ora Romaniei), la aproximativ 20 kilometri de Kandahar, transportorul a declansat un dispozitiv exploziv improvizat. In urma exploziei, caporalul Dragusanu a murit pe loc, iar alti patru militari au fost raniti. Militarii raniti in incident sunt sublocotenentul Dinu Razvan Manoila, 25 de ani, plutonierul Iosif-Adrian Luca-Micu, 37 de ani, sergentul Costinel Valerica Slaniceanu, 28 de ani, si sergentul Laurentiu Serban, 27 de ani. Sublocotenentul Manoila este originar din Targu Mures, este necasatorit si era incadrat la Unitatea Militara 01297 din Braila. Dupa oprirea coloanei, comandantul patrulei impreuna cu alti doi militari s-au deplasat catre primul transportor, conform procedurilor standard de operare prevazute pentru astfel de situatii, pentru a le acorda ajutor celor raniti. In timp ce se deplasa, sergentul Serban a declansat un alt dispozitiv exploziv improvizat, fiind ranit la picior. O subunitate de interventie si o echipa EOD (n.r. – Explosive Ordinance Disposal – inlaturarea mijloacelor explozive) specializata in deminari au fost trimise la fata locului pentru a le acorda sprijin militarilor. Trei dintre raniti sunt in stare stabila in spitalul bazei din Kandahar, iar al patrulea, sergentul Slaniceanu, este intr-o stare foarte grava. In situatia in care acest lucru se va impune, ranitii vor fi transportati la un spital din Germania. Trupul neinsufletit al caporalului Dragusanu va fi adus in tara cat mai repede posibil, in cateva zile.
Conducerea MApN si-a exprimat regretul pentru producerea acestui tragic accident si a transmis condoleante familiei caporalului Dragusanu.

Caporalul mort in Afganistan era din Basarabi si avea o fetita de 12 ani

Caporalul Ionel Gheorghita Dragusanu, 38 de ani, care a murit in misiune in Afganistan, era domiciliat in orasul Basarabi, judetul Constanta, era casatorit si avea o fetita de 12 ani si jumatate. Militarul lucra la unitatea din Topraisar din 1992, fiind genist, iar din 1996 in urma unor cursuri de specializare a devenit sanitarul Batalionului 341 Infanterie Topraisar, a declarat pentru Mediafax loctiitorul comandantului unitatii, maiorul Paul Moglan. Potrivit acestuia, Ionel Dragusanu era un om ambitios si a fost printre primii militari ai batalionului care au depus cerere sa plece in misiune in Afganistan. Peste cateva zile caporalul urma sa se intoarca acasa dupa misiunea din Kandahar, unde plecase in urma cu aproape sase luni. Mariana Dragusanu, sotia militarului, a declarat ca a vorbit cu sotul ei luni, care i-ar fi spus ca era foarte obosit si ca abia astepta sa se intoarca acasa. El i-ar fi spus sotiei ca a participat la foarte multe misiuni, fiind foarte des luat in patrulare. La randul lor, vecinii caporalului spun ca Ionel Dragusanu era un familist convins si le sarea in ajutor ori de cate ori aveau nevoie, mai ales cand cineva dintre ei se imbolnavea si avea nevoie de o injectie. Caporalul trimisese bani pentru repararea casei, iar in apartamentul in care locuia se zugravea pentru a fi finalizat pana la intoarcerea lui. Marti dimineata, imediat dupa ce familia a fost anuntata despre decesul in misiune al lui Ionel Dragusanu, mai multi soldati ai unitatii militare din Basarabi au fost mobilizati pentru ca in doua zile sa finalizeze reparatiile. Trupul neinsufletit al caporalului va fi adus joi la bordul unui avion care va ateriza pe Aeroportul international Mihail Kogalniceanu.

Ambasadorul SUA regreta decesul caporalului Dragusanu

Ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, si-a exprimat profunda tristete fata de decesul caporalului Ionel Gheorghita Dragusanu in Afganistan, se arata intr-un comunicat transmis presei.
„Aceasta ne aminteste faptul ca, in ciuda progreselor enorme din Afganistan, lupta impotriva celor care vor ca tara lor sa revina la regimul tiranic al talibanilor nu s-a incheiat. Cu ajutorul Romaniei si al celorlalti aliati curajosi ai nostri ne vom asigura de faptul ca Afganistanul nu va mai fi niciodata un refugiu pentru terorismul international. Ii indemn pe toti sa ne rugam impreuna pentru insanatosirea grabnica si completa a celorlalti soldati raniti in explozie si pentru siguranta si succesul tuturor trupelor aliate din Afganistan si Irak”, se mai arata in comunicat.

Primii morti din Afganistan

Cel dintai militar roman care a decedat intr-o misiune in strainatate a fost ucis tot in Afganistan, pe 11 noiembrie 2003. Sergentul major Iosif Silviu Fogorasi a fost ucis de un barbat in uniforma militara in apropierea unui baraj rutier, in regiunea Kandahar din sudul Afganistanului. Un alt militar, sergentul-major Mihail Anton Samuila, grav ranit in timpul aceluiasi eveniment, a murit trei zile mai tarziu, pe 14 noiembrie 2003, la spitalul din orasul Bagram. Cei doi se aflau intr-o coloana de blindate apartinand Batalionului 151 „Razboieni”, supranumiti si „Lupii Negri”. Coloana de blindate a fost atacata cu focuri de arma in apropierea granitei cu Pakistanul. Ambii militari au fost inaintati post-mortem la gradul de sublocotenent si decorati cu „Virtutea Militara” in grad de Cavaler, cu insemn de razboi.
Ulterior, talibanii au revendicat acest atac. Contingentul de 430 de militari romani se afla in Afganistan in cadrul operatiunii „Enduring Freedom”, lansata de Statele Unite in 2001.

Al treilea roman cazut la datorie

In aprilie 2005 a fost ucis sergentul Narcis Sonei, din Galati, iar alti doi militari, sergentii Gabriel Hanganu si Adrian Dogaru, au fost raniti. Cei trei, alaturi de alti patru militari, se aflau intr-un vehicul blindat de cercetare care a trecut peste un dispozitiv exploziv. Blindatul lovit era primul dintr-o coloana de cinci autovehicule care se intorceau la baza dupa executarea unei misiuni de patrulare. Deflagratia, produsa in dreptul puntii din spate, a provocat un incendiu care a declansat explozia unor elemente de munitie din interiorul vehiculului blindat. In urma exploziei sergentul Hanganu a suferit arsuri grave. Cei doi militarii raniti au fost transportati de urgenta, cu ajutorul unor elicoptere americane, la cel mai apropiat spital militar american. Sergentul Dogaru a necesitat doar ingrijiri usoare, el intorcandu-se in scurt timp la baza de dislocare din Kandahar. Colegul sau s-a refacut si s-a intors in mijlocul camarazilor.

Raniti recent

Cel mai recent eveniment din Afganistan s-a petrecut in martie anul acesta, cand maiorul Catalin Ticulescu, ofiter de stat major din cadrul batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi”, a suferit o fractura de calcaneu drept, iar plutonierului adjutant Florin Bolovan, cadru sanitar, i s-au tasat patru vertebre lombare, fara afectarea functiunilor neurologice, in urma unei explozii produse in timpul unei misiuni de patrulare ce se desfasura la aproximativ 30 kilometri sud-est de baza de la Kandahar. Potrivit unei informatii transmise de AFP, citata de Mediafax, un alt roman a fost ranit pe 18 mai 2006 intr-un atentat sinucigas cu o masina-capcana comis in localitatea Herat, din vestul Afganistanului, in urma caruia a fost ucis si un oficial american din cadrul Departamentului de Stat.

Unul dintre soldatii raniti in Afganistan, originar din Targu Mures

Unul din cei patru soldati raniti la Kandahar, in Afganistan, este originar din Targu Mures. Sublocotenentul Razvan Dinu Manoila are 25 de ani si este necasatorit. Razvan a absolvit sectia matemati-ca-informatica a Liceului „Bolyai” din Targu-Mures in anul 1989. El este incadrat la Unitatea Militara 01297 Braila si, potrivit surselor militare, este cel mai usor ranit dintre cei patru.
Alti doi soldati raniti in deflagratia din dimineata zilei de ieri sunt, la randul lor, incadrati la o unitate militara din Targu Mures. Este vorba de sg. Costinel Valerica Staniceanu, 28 de ani, cel mai grav ranit, si de sg. Laurentiu Serban, 27 de ani. Acestia doi erau detasati tot la unitatea speciala din Braila.
Tatal sublocotenentului Dinu Razvan Manoila, ne-a spus: „A fost un soc cand am aflat. Nu a plecat pentru bani, ci pentru cariera. Am incercat sa-l lamuresc sa nu mearga, dar a fost optiunea lui”.
Dumitru Manoila, tatal militarului roman, a afirmat ca inca nu a reusit sa vorbeasca cu fiul sau, dar ca i s-a spus sa stea linistit ca acesta este acum in afara oricarui pericol. „Razvan era comandantul TAB-ului si mi s-a spus, oficial, ca suntem printre cei mai norocosi, intrucat Razvan e ranit cel mai usor, la picior”, a mai spus tatal sublocotenentului. Acesta a adaugat ca a primit vestea ca fiul sau a fost ranit ieri dimineata, in jurul orei 9.00. „Nu mi s-a promis nimic in ceea ce priveste posibilitatea de a lua legatura cu el. Ne pare rau de ceilalti”, a mai afirmat tatal militarului.

Cele mai citite

Fondurile mutuale din România au atins un număr record de investitori în 2024

Fondurile mutuale din România au încheiat anul 2024 cu un număr record de 812.000 de investitori, în creștere cu 223.000 față de anul precedent. Potrivit...

iPhone va avea conectivitate prin satelit cu Starlink

Apple colaborează cu SpaceX și T-Mobile pentru a adăuga conectivitate prin satelit pe iPhone, utilizând serviciul Starlink. Potrivit Bloomberg, un număr restrâns de utilizatori...

Rapid se desparte de Florent Hasani! Mijlocașul kosovar, al patrulea jucător care părăsește echipa în această iarnă

Rapid București a oficializat despărțirea de mijlocașul kosovar Florent Hasani (27 de ani), care nu mai intra în planurile antrenorului Marius Șumudică. Transferat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă