Un şomer, în vârstă de 27 de ani, înarmat cu un cuţit, a rănit, vineri, 13 persoane, între care 11 adolescenţi, ce se aflau în autobuze staţionate în faţa unei gări la nord-est de capitala japoneză, Tokyo, au anunţat poliţia şi presa, relatează AFP, citat de Mediafax.
Presupusul agresor, Yuta Saito, a fost arestat după ce a fost oprit de martori, în faţa gării din Toride (prefectura Ibaraki), a anunţat poliţia locală.
„A urcat la bordul a două autobuze, unul transportând elevi, celălalt adulţi, care staţionau în faţa gării, şi a înjunghiat pasageri”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
„Noi credem că au fost rănite numeroase persoane, dar tot ce putem spune, pentru moment, este că agresiunea s-a soldat cu cel puţin 13 victime”, a adăugat el.
Potrivit agenţiei de presă Jiji, între răniţi se aflau 11 studenţi şi elevi.