Daca Necolaiciuc, fostul sef al CFR acuzat de fraude de sute de milioane de euro, s-ar fi ascuns intr-o cabana din mijlocul Muntilor Apalasi, poate ca imaginea sa de infractor traind cu groaza ca are un stat intreg pe urmele sale ar fi fost cat de cat credibila. Prezenta sa in Miami insa, unul dintre orasele cel mai bine supravegheate de politia americana, arata cat de putin se temea ca ar putea fi prins. Altfel nu se explica de ce nu a facut nici un efort real de a se ascunde.
Atunci cand te apuci sa cumperi proprietati pe numele tau, sa inchei contracte de telefon si alte utilitati tot pe numele tau, cu greu te poti incadra in profilul clasic al unui fugar amenintat de un mandat de urmarire internationala. Din contra, ori inviti la a fi gasit, ori nu iti pasa daca isi va da seama cineva unde te afli, pentru ca stii ca, oricum, nu ti se va intampla nimic.
Nu doar autoritatile din Florida puteau sa-i ia usor urma, cum s-a si intamplat in final – vorbim despre un stat in care orice strain care se apuca sa cumpere peste noapte apartamente de un milion de dolari este verificat la sange pentru a se afla daca banii nu duc spre trafic de droguri –, ci si cele de la Bucuresti. Informatorii plantati de Securitate in diaspora din SUA pentru a-i compromite pe emigrantii care ii faceau zile fripte lui Ceausescu au fost preluati, dupa 1990, de noua putere si pulseaza si astazi informatii catre "centru". Iar Florida are o comunitate numeroasa de romani. Este aproape imposibil ca, timp de patru ani, macar cativa dintre acestia sa nu fi aflat ca unul dintre cei mai celebri "fugari" si-a facut culcus la cativa pasi de ei, iar informatia sa nu fi ajuns in tara. Pe ce s-a bazat relaxarea lui Necolaiciuc, care s-a purtat ca un pensionar de lux, retras cu tot ce a agonisit intr-o viata de munca onesta pentru a-si trai batranetea la caldura? Pe imunitatea de care se bucura ca infractor de stat.
Oameni precum fostul sef al Cailor Ferate Romane nu sunt banditi care jefuiesc un bancomat in miez de noapte. Nu, el a furat una dintre cele mai importante companii romanesti, ziua in amiaza mare, si nu doar o data, ci in fiecare zi, timp de cinci ani. Nu s-a ascuns si nu a facut-o singur. Achizitionarea de perne, tarnacoape, farfurii, trandafiri, barci si multe, multe altele la preturi de pana la 4.000 de ori mai mari decat cele ale pietei, transferarea gratuita a sute de locomotive si vagoane catre firme private, vanzarea a zeci de mii de bunuri ale CFR la preturi derizorii, inchirierea unor suprafete imense de teren din patrimoniul societatii pe sume infime, cedarea a sute de contracte de prestari servicii la preturi exorbitante catre firmele unor personaje cu legaturi politice evidente – 600 miliarde lei vechi doar pentru curatarea ierburilor dintre sine – au presupus o munca birocratica colosala, pusa in slujba unui mecanism infractional monstruos: munti de documente, logistica, ore de lucru consumate doar cu scopul de a face posibila si a justifica devalizarea.
Ca sa poata realiza transferarea a sute de milioane de euro (unii spun chiar un miliard!) catre buzunare private, Necolaiciuc a beneficiat de complicitatea chiar si numai tacita a sute, daca nu chiar mii de functionari de stat. Majoritatea angajatilor din birourile prin care au trecut contractele oneroase au stiut despre ce este vorba. Atat de scandaloase erau clauzele, incat este imposibil sa nu le fi atras atentia. sefii lor, de asemenea, au stiut. Directorii au stiut si ei. La fel si secretarii de stat. Nici macar sindicalistilor nu avea cum sa le scape.
si daca ministrii, poate, nu au aflat inca de la inceput toate detaliile, aveau datoria sa ceara verificari de indata ce primele informatii le-au ajuns la urechi. In acel moment, directiile de control ar fi trebuit deja sa stie cum stau lucrurile. Fara indoiala ca au stiut. Corpul de Control al ministrului trebuia sa aiba gata un raport inca inainte ca informatiile neoficiale sa ia amploare. si ei au stiut si au tacut. Implicit, ministrii au stiut si au tacut. Serviciile secrete, care au numerosi ofiteri cvasiacoperiti in ministere, mai ales in cel al Transporturilor, care are o importanta strategica, au stiut si au tacut.
Presedintii, care sunt la curent si cu barfele despre amantele ministrilor, nu aveau cum sa nu stie de un jaf de asemenea proportii. Dar au tacut. Armata de oameni care si-a intors privirea in alta parte in timp ce Necolaiciuc avea mainile pana la cot in sacii cu bani ai CFR-ului reprezinta un segment important din administratia statului roman. Unii dintre acestia nu sunt doar complici prin tacere cu Necolaiciuc. Unii sunt beneficiari ai actiunilor sale, iar altii au pus la cale intreaga operatiune. Pentru ca nimeni nu este atat de naiv incat sa-si imagineze ca un troglodit cu fata de presedinte de colhoz ar fi avut curajul, mintea si resursele pentru a comite crima perfecta. si nu o data, ci in fiecare zi, timp de cinci ani.
Necolaiciuc este doar un kamikaze bine platit, care a primit misiunea de a lua asupra lui unul dintre cele mai mari jafuri din istoria Romaniei. si de a juca dramoleta vinovatului de serviciu in fata natiei. Cei in folosul carora a furat nu-l vor lasa insa sa-i putrezeasca oasele in puscarie, dupa cum ar merita. Asa cum au stiut sa-l "haituiasca", lasandu-l sa zburde liber prin Miami, asa se vor ingriji si ca acuzatiile ce i se aduc sa se scofalceasca una dupa alta prin vicii de procedura si rechizitorii minate de greseli intentionate. Va face, poate, un an-doi de inchisoare si va fi lasat liber, eventual sa se reintoarca la Miami ca un pensionar de lux, retras cu tot ce a agonisit intr-o viata de munca ticaloasa pentru a-si trai batranetea la caldura.
P.S. Unii isi imagineaza ca ar putea trage ceva foloase electorale din aducerea lui Necolaiciuc in tara anul acesta. De aceea, de vreo cateva saptamani incoace, presa este bombardata controlat cu informatii despre "arestarea anului", care ar urma sa doboare doi dintr-o lovitura: Basescu si Mitrea.
Din motivele expuse mai sus, acest calcul este cat se poate de naiv. Indiferent cine trage sforile pentru a-si lovi adversarul politic cu un proces de tipul "Jaful de la CFR", desfasurat in lunile de criza maxima si acompaniat de grevele feroviarilor amenintati de concedieri colective, planul va da gres. Intinderea complicitatilor pe care le-ar scoate la iveala un proces adevarat ar ingropa toate partidele si ar decapita aparatul administrativ. Tara poate muri, dar statul nu se va sinucide niciodata.
