21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUn hobby perfect pentru cei mici

Un hobby perfect pentru cei mici

Cursurile de pictură şi arte plastice reprezintă pentru copiii noştri nu numai o modalitate plăcută de a-şi petrece timpul, dar şi posibilităţi de dezvoltare a creativităţii, a simţului culorii şi a imaginaţiei. Uneori ele vin în completarea curriculei şcolare şi constituie o alternativă la educaţia şcolară. Alteori, însă, absolvirea lor reprezintă deja un reper de mare valoare în CV-ul oricărui viitor artist. Cursurile organizate de Galeria Basil sunt unele de acest gen, de tip hobby, dar care-şi propun şi descoperirea unor talente. Şi, cine ştie, poate descoperim şi noi că avem mici genii acasă!

Se trece prin mai multe tehnici de lucru

Am fost curioşi să vedem ce anume se studiază la aceste cursuri şi am făcut o plimbare până la Galeria Basil unde am stat de vorba cu Luminiţa Vasile, iniţiatoarea acestora. De la ea am aflat că „în cazul cursurilor de tip hobby, obligatoriu la prima înscriere, se face trecerea prin mai multe tehnici de lucru, cursul cuprinzând: luna picturii, cea a modelajului, luna deco, a picturii pe lemn şi sticlă, luna colajului, a pastelului, tehnici mixte etc.”. Celelalte tehnici se studiază în cazul celor care continuă cursurile în­tr-o altă etapă, respectiv c­ursuri hobby avansaţi, cele de tip pregătire intensivă etc. 

Şi pentru că aceste cursuri au deja o anumită tradiţie, ele începând din 2006, am vrut să aflăm şi câteva impresii despre priceperea copiilor în aceste domenii. Luminiţa Vasile ne spune: „În ceea ce priveşte talentul, personal cred, din experienţa cu copiii, că absolut toţi cei care participă la aceste cursuri sunt talentaţi. Unii au simţul culorii foarte dezvoltat, alţii sunt foarte creativi, alţii stăpânesc foarte bine desenul. Fiecare dintre ei are un «ceva» ce trebuie cultivat. Şi toţi au – acesta este de fapt, criteriul numărul unu de selecţie la momentul înscrierii la cursurile noastre – plăcerea de a lucra.

Dar, e drept, sunt şi „altfel de talente”, cărora noi le spunem „micii artişti geniali” care… parcă vin de acasă cu tot ce trebuie să facă. Şi nu sunt puţini deloc. În cazul lor, şi acum vă spun un mic secret, ţi-e şi teamă să îi încurajezi să urmeze vreun curs sau vreo şcoală de specialitate, de teama de a nu fi „stricaţi”.

Mulţi dintre aceşti copii sunt acum la cursurile de pregătire intensivă aici la noi sau deja la şcoli de artă.”. 

La final, cursanţii vor avea propria expoziţie

Dacă aveţi un mic geniu de acest fel acasă sau numai doriţi să vă încurajaţi copilul în această direcţie atunci este bine să ştiţi că în perioada septembrie 2010 – iunie 2011 se organizează la Galeria Basil, str. Dionisie Lupu nr. 46, cursuri de desen, pictură şi modelaj pentru copii între 4 şi 12 ani, la care înscrierea se face, în limita locurilor disponibile.

Cursanţii care vor finaliza cursul vor beneficia de o expoziţie organizată tot la Galeria Basil.

V-am prezentat datele cursurilor pentru începători, dar există şi cursuri pentru copii avansaţi şi pentru adulţi.

De menţionat este şi faptul că aceste cursuri se desfăşoară sub îndrumarea unor tineri artişti padagogi precum Fabiana Dima, Oana Popa, Cristina Buzamet sau Răzvan Stan. 

Cât costă

» Costul cursului este de 1.300 lei şi se achită astfel: 400 lei la data înscrierii, iar restul în două tranşe.

» Tranşa 1 în valoare de 450 lei în intervalul 28 noiembrie-4 decembrie 2010.

» Tranşa 2 în valoare de 450 lei în intervalul 28 februarie-5 martie 2011.

» Costul include TVA şi costul materialelor de lucru pentru desfăşurarea întregului curs.

» Cursanţii care achită integral ­contravaloarea cursului la data ­înscrierii şi cursanţii fraţi înscrişi în acelaşi timp beneficiază de un discount de 5% fiecare.

 

Program

Grupele şi frecvenţa vor fi astfel: în intervalul 1 octombrie 2010-10 iunie 2011, frecvenţa este în fiecare zi de vineri între ora 17.00 şi 18.30.

În perioada 2 octombrie 2010-11 iunie 2011, frecvenţa este în fiecare zi de sâmbătă între orele 10.00 şi 11.30.

Excepţie face perioada 20 decembrie 2010-2 ianuarie 2011 şi trei zile de Paşte.

Informaţii

Contactele unde puteţi afla mai multe amănunte sunt tel: 0726113494, www.cursuridepictura.ro; www.galeriabasil.ro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă