Un bărbat german din Branderburg s-a sinucis după ce și-a împușcat toată familia, soția și pe cei 3 copii.
El a recurs la acest gest după ce angajatorul a aflat că a falsificat certificatul de vaccinare COVID-19 al soției sale. Totul a fost dezvăluit de bărbat, care a lăsat o scrisoare de adio.
Sâmbătă, poliția a găsit doi adulți, ambii în vârstă de 40 de ani, și trei copii, de patru, opt și zece ani, decedați ca urmare a unor răni provocate de gloanțe, în locuința lor din Koenigs Wusterhausen, la sud de Berlin, informează Daily Mail.
În scrisoarea de adio de câteva pagini găsită de poliție, bărbatul, numit Devid R, a declarat că a falsificat un certificat de vaccinare pentru soția sa, Linda.
Angajatorul ei a descoperit falsul, fapt ce a trezit în cei doi soți teama că vor fi arestați și că își vor pierde copiii – pe Leni, Janni și Rubi, a declarat procurorul Gernot Bantleon pentru agenția de presă dpa, conform activenews.ro.
Mai mulți martori au descoperit cum acest german și-a împușcat familia anunțând forțele de ordine
Poliția a fost alertată de niște martori care au descoperit în casă cadavrele celor cinci.
Prezentarea unui certificat de vaccinare Covid-19 fals a devenit faptă penală în urmă cu două săptămâni și se pedepsește fie cu amendă, fie cu câțiva ani de închisoare.
Anchetatorii suspectează că bărbatul și-a ucis soția și copiii, iar apoi s-a sinucis. Ei au găsit în casă o armă, dar nu s-a putut stabili cu certitudine dacă aceasta a fost arma folosită pentru a trage focurile fatale.
Nu s-a găsit niciun indiciu că ar mai fi fost cineva prezent în acel moment sau că cineva a intrat cu forța în casă.
Poliția a declarat că autopsiile celor cinci cadavre sunt în curs de desfășurare și vor arăta de cât timp era moartă familia.
Fotografii ale tinerei familii, alături de ursuleți de pluș și lumânări au fost depuse în fața proprietății în semn de omagiu.