Sorin Oprescu a ajuns primar general al Capitalei, fapt care pe unii ii bucura, pe altii ii duce la disperare. Spre deosebire de Blaga, cu fata de buldog care mistuie lent alimentele, el are clont si vine in picaj ca o acvila asupra bietelor patrupede neaparate. Dar, ca intotdeauna la o victorie, nu doar victoriosul ne retine atentia, ci si cei din jur, sustinatori, simpatizanti, chibiti. Astfel l-am putut zari in dreapta abia alesului primar taman pe Aurelian Pavelescu, fostul candidat al PNTCD la aceeasi functie, cel pe care insusi Dan Puric ne indemna sa-l votam, difuzand fluturasi la un concert de muzica bizantina de la Sala Palatului de acum vreo trei saptamani. Incurcate si netesalate sunt caile si jivinele Domnului!
L-am cunoscut pe Aurelian Pavelescu cu aproape un sfert de veac in urma la Cercul de istorie si teorie literara al lui Eugen Simion. Era foarte tanar, absolvent al Facultatii de Filologie si facea, ca noi toti, rezistenta prin cultura. Erau acei teribili si sumbri ani ’80, cand un cenaclu literar reprezenta atat un refugiu, cat si o arma impotriva dictaturii. Cand o poezie publicata intr-o gazeta avea o valoare sacra. Dar a trecut ceva vreme de atunci. Toate devalorizate, avem macar tinere de minte. Dupa revolutie, aceeasi persoana a urmat Dreptul, dandu-si seama ca intr-o lume din ce in ce mai putin dispusa sa citeasca literele nu mai conteaza si nici nu mai au putere. Intre a deveni un slujitor sau chiar un stapan al legii si a ramane un critic literar orice om bine orientat stie ce sa aleaga si nu ezita. Nu numai ca a stiut asadar ce sa aleaga, dar protagonistul nostru a intrat si in politica. Gestul sau la momentul respectiv mi s-a parut vrednic de toata lauda. Aparea tot mai des la televizor si sustinea cu fervoare idealurile de dreptate si cinste intr-o tara de prea multa vreme turcita. Poate au fost destui care au spus, acesta e omul de care avem nevoie, a rasarit ca din nimic, dar va duce spre implinire prea terfelitele noastre sperante. Ca deodata, dupa un prim esec de altminteri previzibil, sa-l vedem alaturi de Sorin Oprescu, sustinator, simpatizant sau mai mult de atat. Oare cum vine asta? Sa cautam explicatia in antipatia fata de PD si de mai nou nascutul PD-L? Considera tanarul politician ca vechea garda fesenista ofera mai multa incredere decat noua garda?
S-a spus despre PD ca este partidul pisica, cei care cad mereu in picioare, care l-au fracturat pe Ciorbea si au ruinat alianta cu CD, foarte adevarat, dar PSD ce este? Nu a corcolit mari corupti? Nu au fost fruntasii lui trup si suflet cu Gabriel Bivolaru pe drumul spre Parchet? Tatucul lor de onoare nu a patronat mineriadele? In conditiile acestea, de partea cui sa te asezi? Eroul scurtului nostru comentariu se pare ca a ales. Zambetul ce i se putea citi pe fata exprima un prea-plin si nicidecum nu era dictat doar de circumstante. Fara indoiala, traim intr-o lume cinica, dura, din care a pierit orice cavalerism. Parteneriatele se fac si se desfac la lumina zilei, fara a se mai ascunde de jena in debara. Dar e prea de tot. Ruptura are semnificatia unei traume. PNTCD, torpilat si ciuruit, mai primeste inca o lovitura dupa toate de pana acum.
si fiindca veni vorba de sustinatori, sinceri, nesinceri, am avut prilejul sa admiram si galeria lui Vanghelie. Acest Obama al sectorului 5 al Capitalei traieste in plina si nefisurata glorie. We are the future!, scandau negrii din Harlem marsaluind cu pumnul inainte. Ne pasa!, racnesc Vanghelie si ai lui. De cine?
