Agenția Națională de Integritate a constatat că Vasile Viorel Melen, fostul primar al Comunei Brodina, din judeţul Suceava, a fost în conflict de interese, după ce a semnat contracte în calitate de edil cu o societate comercială condusă de soţia sa.
Potrivit ANI, valoarea totală a contractelor semnate de către Melen este de 11.535.939,71 Lei (aprox. 2.6 milioane euro), sumă finanțată din bugetul de stat, bugetul local sau din fonduri europene nerambursabile.
”Vasile Viorel Melen a semnat, în calitate de Primar al Comunei Brodina, Jud. Suceava, nouă contracte de lucrări și servicii, precum și trei acorduri-cadru de servicii, încheiate între primãrie și SC Forestbrod SRL., respectiv SC Daro Forest SRL, precum și ordinele de plată prin care s-au efectuat plăți către aceste societăți comerciale. Melen a fost administrator și asociat al celor două societăți comerciale până în luna iunie 2012. De asemenea, soția persoanei evaluate a deținut calitățile de asociat și administrator al SC Forestbrod SRL. până la data de 19 iunie 2012, precum și pe cea de angajat cu contract individual de muncã în perioada 1 mai 2003 – 22 martie 2013”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
De asemenea, acesta a semnat alte patru contracte de vânzare-cumpãrare, încheiate de Primãria Comunei Brodina cu soția și fiul persoanei evaluate, precum și cu SC Forestbrod SRL. Mai mult, acesta a aprobat rapoartele care au stat la baza atribuirii a trei dintre contractele de lucrãri menționate anterior, contracte de finanțare din fonduri europene nerambursabile.
Astfel, edilul a avut posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos material pentru soția și fiul său, respectiv pentru SC Forestbrod SRL. și S.C. Daro Forest S.R.L., societăți la care acesta a deținut funcția de administrator și calitatea de asociat.