21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialUn fost consilier francez a fost CONDAMNAT pentru incitare împotriva ROMÂNILOR

Un fost consilier francez a fost CONDAMNAT pentru incitare împotriva ROMÂNILOR

Un fost consilier municipal al Frontului Naţional din Rambervillers (nord-estul Franţei) a fost condamnat, marţi, pentru incitare la ură rasială, în urma afirmaţiilor sale împotriva românilor.

Fostul consilier Patrick Cunin (44 de ani) a primit două luni de închisoare cu suspendare, relatează site-ul L'Alsace.fr  citat de Mediafax.

În plus, Patrick Cunin va trebui să achite despăgubiri în valoare de 1.000 de euro organizaţiei Licra, care s-a constituit ca parte civilă în proces.

Fostul consilier municipal al partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional a postat afirmaţii jignitoare şi injurii pe pagina sa de Facebook în aprilie. El a explicat că a reacţionat "sub impulsul furiei", după presupusa agresare a fiului său de către "patru români" în gara din Luneville. "Am prieteni de toate naţionalităţile", a declarat Cunin, respingând acuzaţiile de rasism şi xenofobie.

"Nicio plângere nu a fost înregistrată, iar personalul gării din Luneville nu a auzit despre aceste fapte", a subliniat Simon Burkatzki, avocatul organizaţiei Licra, punând sub semnul întrebării presupusa agresiune.

Valerie Krebs, avocata lui Patrick Cunin, a precizat însă că acesta "şi-a vărsat furia în calitate de tată, nu de ales al Frontului Naţional".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă