S-ar parea ca in acest an marile banci care mai demult ofereau foarte generos sampanie si caviar pe timpul celor cinci zile de lucrari la Forumul Economic Mondial de la Davos au fost mult mai zgarcite. Nu era nimic de sarbatorit, toata lumea recunoaste ca traversam o criza mondiala care tocmai de la speculatiile bancare si de la falimentul unor banci a pornit. Dar intalnirea mondeno-politica nu putea fi amanata, exista un protocol international sofisticat, care din 1971 incoace le cere marilor actori ai actualitatii (sefi de state si de guverne, proprietari de mari grupuri internationale, bancheri si oameni de influenta, dar si profesori universitari din domeniu) sa se arate in aceasta statiune turistica helveta. O mie de mari intreprinderi mondiale cotizeaza substantial ca sa faca parte din club. Poate ca reprezentantii unora din acestea ar fi vrut saptamana trecuta sa afle la Davos ca exista solutii care pot limita criza si ca ea va fi de scurta durata.
N-au primit nici o asigurare de acest fel din partea "specialistilor". Dimpotriva, unii precum Soros, care declara ca sistemul bancar din SUA oricum va falimenta, chiar daca noua administratie americana va injecta in el noi lichiditati, cred ca inca nu am vazut varful crizei. Previziunile tuturor sunt mai degraba sumbre, dupa ce s-a constatat ca intra in recesiune pana si economiile tarilor asiatice, despre care se credea ca sunt deasupra valului. Sau ca incep sa aiba probleme grupuri de productie dintre cele mai solide: Sony, Toyota sau Samsung.
si, cu toate acestea, timidul comunicat lansat anul acesta de la Davos incerca sa salveze situatia concentrandu-se, culmea, pe ideea ca schimburile internationale fac progrese simtitoare pentru a favoriza si mai mult tarile aflate in curs de dezvoltare. Miroase a lasitate si neputinta, intr-un context in care guvernele tarilor bogate vor recurge probabil la masuri protectioniste mai mult sau mai putin mascate, pentru a salva situatia interna.
Iar in asemenea situatii nu putini oameni politici sunt tentati sa recurga la masuri populist-nationaliste care le pot fortifica repede popularitatea, cum s-a vazut deja in agitata istorie a veacului trecut. Recapitalizarea bancilor, acolo unde guvernele si-o permit si mai au mijloace s-o faca, nu se produce chiar automat si fara consecinte social-politice, care incep deja sa se semnaleze (manifestatiile din Franta au dobandit o impresionanta amploare; iar cum guvernul si presedintele vor sa mentina "capul", directia reformelor, e de presupus ca ele se vor reproduce cu si mai multa furie, daca sindicatele nu obtin nimic concret). Deci, intalnirea de la Davos a fost mai degraba inutila. E drept ca li s-a oferit lui Putin si lui Jiabao o tribuna de la care cei doi fosti comunisti au incercat sa le dea occidentalilor cate o lectie de neoliberalism pragmatic!
Poate ca toata lumea asteapta noutati si decizii concrete de la G20, intalnirea ceva mai restransa convocata la Londra la inceputul lunii aprilie, unde si liderii din tarile "emergente" ar putea avea un cuvant de spus. Cu toate deosebirile de vederi, incepe sa se degajeze un adevar simplu: nu exista solutie nationala pentru aceasta criza, e nevoie de cateva decizii cu caracter global, care sa reglementeze circulatia de capitaluri, sistemele de controale, poate chiar si prioritatile economice, in interesul intregii planete. G20 de la Londra are sanse sa devina acel guvern mondial la care visau unii utopisti, fiindca riscul de a nu lua nici o initiativa, crezand in continuare ca sistemul se poate regla de la sine, este de asta-data mai mare chiar decat riscul unor decizii care ar putea fi partiale, sau nu ar fi pe placul tuturor. Dar exista oare aceasta vointa?
Realizeaza ei, "cei 20", ca o responsabilitate istorica ii someaza sa fie mai mult decat presedinti sau sefi de guverne in democratiile lor turnante? Oricum, "economia de cazino" nu mai este acceptabila, nici din punct de vedere pragmatic si nici moral. S-a ajuns la limita paradoxului care facea ca mai important decat automobilul sau tigaia produsa in fabrica este "produsul" bancar, pariul pe o fictiune!
Iata ce incerca sa puna in evidenta celalalt forum, cel al saracilor, reunit in acelasi timp in jungla amazoniana, la Belem. Altermondialistii le propun celor 20 cateva masuri concrete: sa desfiinteze paradisurile fiscale, sa controleze strict miscarile de capital, sa interzica fondurile speculative, sa taxeze tranzactiile financiare, poluarea si marile averi etc. Adevarul este ca si guvernele ar dori acum sa limiteze instrumentele speculative, sa controleze ele agentiile care le dau note bancilor si intreprinderilor sau sa le transfere bancilor centrale controlul de pe pietele de schimb.
Dar toate legislatiile nationale si internationale au contribuit in ultimele decenii la inlaturarea oricarui control central. Vor putea ei, oamenii politici, sa preia peste noapte un control de care se debarasasera cu multa voiosie si o putere care le scapa de multa vreme? Cata vreme bancile il vor tine in brate si il vor rasfata cu profituri mereu in crestere pe actionarul bursier, si nu pe cel direct atasat de intreprindere, si cata vreme profiturile cele mai grase sunt obtinute din deplasarea productiei in tari care isi bat joc de propria clasa productiva, si deci se mentine actuala dogma a profitului, nu e posibil un nou contract social. Capitalismul actual este un elogiu direct al fraudei. In plus, orice incercare de a-l moraliza pare irealista. Intrebarea este daca el va accepta sa se saboteze din interior, transformandu-se, sau va astepta sa fie pulverizat din exterior, de miscari sociale incontrolate?
