In prime-time, calupurile de publicitate se deruleaza simultan la majoritatea posturilor. Asa ca, fortat de imprejurari, alerg, alerg pana cand dau de-o imagine altfel: in penumbra, un barbat in halat de lucru are o sapa in mana si vorbeste cu altcineva despre proiectul unui baraj. Se ingrijoreaza de soarta taranilor trimisi sa-l realizeze in loc sa-si lucreze campul colectiv. Bun, suntem pe B1TV. Asta-i totusi bine in democratie, ma gandesc: istoria se multiplica in mai multe versiuni si fiecare dintre noi isi poate alege una. Ca spectacol, desigur. Vrei filme comuniste? Uite-le. Aleg deci sa ascult replici dintr-un film cu Amza Pellea in timp ce intind rufele la uscat. si, dintr-o data, intr-o fraza, apare sugerat tot ceea ce face diferenta dintre democratia capitalista si un totalitarism utopic: una dintre replicile actorilor este dublata de un trailer al unui film romanesc, contemporan cu momentul actiunii : "un film emotionant, duios, cu Sebastian Papaiani, cu muzica interpretata de Luigi Ionescu si Benone Sinulescu" etc. Un film cum? "Un film duios". "Un film duios" era si este tot ceea ce poate descuraja mai mult pe cineva care ar putea sa manifeste interes fata de film in general.
Cuvintele care desemneaza calitati pozitive au marele defect de a imbatrini foarte usor. Ceea ce e bun se numeste "bestial", "marfa", "beton", "tare". Or, ce poate fi mai moale, vegetal, decat "duios"? Ceea ce e bun este desemnat astazi prin prefixul "super" care marcheaza cresterea intensitatii. Un film "super" este un film "extra", dar acest ultim prefix a fost preluat de marketingul retail-erilor, acolo unde inseamna ceva in plus la aceiasi bani. Un film "super" este unul in care : te sperii de-ti ingheata sangele-n vine, razi pana "mori de ras", plangi in hohote sau, in sfarsit, te enervezi de-ti vine sa spargi geamurile. Frica, rasul, plansul sau enervarea sunt manifestari palpabile ale propriului organism, fara de care de unde naiba ai sti ca existi? Mai demult cineva spunea "cogito ergo sum".
Dar cogito e inefabil, ce poate insemna altceva decat ticluirea unui plan, punerea la punct a unei actiuni? Un "film duios" anunta deci nimic; nimic palpabil, nimic care sa merite efortul de a te pune in dispozitia acceptarii "duiosiei". si totusi, cuvantul acesta reusea sa manipuleze un imaginar de copil, crud, fragil, sa-i induca o stare de siguranta. Intr-o societatea care, indiferent cum era de fapt, isi declara peste tot duiosia, entuziasmul, omenia, angajamentul pentru pace, cheful de munca, spiritul de sacrificiu, un aer de liniste plutea prin fata ochilor, urechilor si nasurilor noastre, si asta face probabil ca pentru mine Romania copilariei sa fie una a zilelor linistite chiar si cand erau grele, a noptilor misterioase pentru ca, neintepate de nici o lumina publica, egala in saracia ei bonoma si invizibila in monstruozitatea ei morala. Intre a minti frunos si a excita "urat", hm, oare ce-ati alege?
