Franţa are interes ca România şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen, consideră atherine Wihtol de Weden, directoarea departamentului de cercetare al CNRS (Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică), specialistă în migraţie, într-un interviu acordat cotidianului L’Express, în ediţia electronică, citat de Mediafax.
Opoziţia franco-germană faţă de intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ilustrează „lipsa unei politici europene comune în privinţa noilor membri şi a solicitanţilor de azil”, consideră Catherine Wihtol de Weden. „Acest lucru se explică prin faptul că ţările europene au un trecut şi interese politice şi economice diferite”, a continuat ea.
Ea a precizat că cele două ţări au semnat deja acorduri de readmisie pe teritoriul a persoanelor aflate în situaţie ilegală în statele membre UE şi că încearcă să „filtreze imigraţia clandestină”. „În plus, aderând la Uniunea Europeană în 2007, cele două ţări şi-au luat angajamentul de a respecta acquis-ul comunitar, care include o serie de drepturi şi obligaţii comune statelor membre, cum ar fi actele referitoare la politica externă şi de securitate comună. Din acest motiv, este legitim ca Sofia şi Bucureştiul să facă parte din spaţiul Schengen”, consideră ea.
Catherine Wihtol de Weden afirmă, de asemenea, că „Bulgaria şi România sunt ţări mici, cu o întârziere economică şi dificultăţi în gestionarea fluxurilor de imigranţi, dar intrarea lor în Schengen nu va avea un impact asupra securităţii interne a Franţei”, aşa cum a declarat ministrul pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez.
Ea a explicat, de asemenea, că intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ar fi un beneficiu pentru toate ţările membre UE, care avea acces la date informatizate despre imigranţii clandestini şi ar putea astfel proteja mai bine frontierele externe ale Uniunii.