UPDATE 23.12: Cetățeanul român rănit în incidentul armat din Munchen este internat la o unitate medicală din oraş şi este supus unei intervenţii chirurgicale la braţul stâng, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, citat de Mediafax.
„Potrivit datelor obţinute din partea autorităţilor locale, în incident a fost rănit şi un cetăţean român. Acesta a fost internat la o unitate medicală din München, fiind supus unei intervenţii chirurgicale la braţul stâng. Consulatul General al României la München monitorizează cu prioritate situaţia şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile şi cu reprezentanţii spitalului în care este internat cetăţeanul român rănit, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară", se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe, remis la solicitarea MEDIAFAX.
Un român se află printre cei trei răniți în incidentul armat care a avut loc, marți dimineață, într-o gară regională din apropiere de Munchen, informează publicația Die Welt, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, românul ar fi fost rănit accidental de atacator, la fel și un alt cetățean, din Germania. Cei doi au suferit răni la braț și picior, dar viețile lor nu sunt în pericol.
Pe de altă parte, AFP precizează că ar fi vorba de o româncă.
Cel de-a treia persoană rănită este o polițistă, care se zbate între viață și moarte, a declarat la televiziunea germană Marcus da Gloria Martins, purtătoare de cuvânt a poliției din Munchen.
Agresorul, un german de 37 de ani, a fost la rândul lui rănit și arestat de forțele de ordine. Autoritățile au exclus posibilitatea unui motiv „politic sau religios” al atacului. Agresorul nu era cunoscut de poliție decât pentru o condamnare în 2014 pentru deținerea unei mici cantități de marijuana.