Hello everyone. Numele meu este Guillermo Habacuc Vargas. Recent, am fost criticat pentru lucrarea mea intitulata «Eres lo que lees» («Esti ceea ce citesti»), care-l prezinta pe un caine pe nume Nativity. Scopul lucrarii nu era sa-i cauzeze bietului animal moartea, ci mai degraba sa ilustreze o situatie: in orasul meu natal, San Jose, in Costa Rica, zeci de mii de caini mor de foame si de boli in fiecare an pe strada si nimeni nu-i baga in seama. (…) Nativity era un caine foarte bolnav si oricum urma sa moara." Omul a expus un caine lasat sa moara, toata suflarea messengereasca stie asta. Uite, iau si eu atitudine. "Estetica." Demult, de pe vremea lui Marcel Duchamp, nu mai trebuie sa fii bun mestesugar pentru a fi un artist bun. Am trecut la ready-made. Pe cine mai intereseaza daca artistul e indemanatic cata vreme exigenta autenticitatii e absoluta? De cand arta a devenit a-normativa (si, adica, a-normala…), nu mai conteaza decat puterea de impact.
Expui ceea ce vrei, simplul tau gest este deja obiect estetic, daca are spectatori. Petitia impotriva unui nou proiect al artistului, asemanator primului, este ceea ce voia el de la public. Cate opere mai au parte astazi de petitii? si, la urma urmei, cati caini nu mor de foame in lume? Dar nu-i vedem. Vargas demonstreaza o data in plus, daca mai era nevoie, ca actiunea morala depinde de cea estetica si nu, cum voia sa creada Kant, invers. Oroarea este azi un spectacol, dincolo de bine si de rau… Ca sa te revolti, trebuie in primul rand sa vezi si sa auzi. Dreptatea trece prin simturi asa cum fericirea, se spune, face halta in stomac. Exista un impuls al ororii si unul al nedreptatii care izvorasc din aceeasi sursa. Nu stiu cine le-a separat apoi.
Dreptatea trece prin simturi asa cum fericirea, se spune, face halta in stomac.
